Săptămâna online

Am inițiat acest săptămânal în urmă cu câteva zile pentru a furniza cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud un mijloc de comunicare și dezbatere publică, un instrument de informare independent de jocurile politice, transparent și deschis, neafiliat intereselor partinice. Am ales să facem public demersul astăzi, 22 decembrie 2021, pentru că această zi are o semnificație deosebită pentru democrația din România și pentru că a fost ziua eliberării presei, ziua din care a început construcția unei prese libere și care a asigurat în toți acești 32 de ani libertatea de exprimare.

Rolul nostru este să spunem lucrurilor pe nume, să inițiem dialoguri și dezbateri, să reprezentăm interesul cetățenilor atunci când autoritățile uită de interesul public și adoptă interesele de grup. Am apreciat ca necesar acest demers întrucât considerăm foarte important rolul mass-media de putere în stat, dar și ca mijloc de manifestare a interesului civic. În plus, din experiența anului 2021 am constatat că administrațiile pot foarte ușor să derapeze în direcții care nu sunt agreate, dar nici discutate cu cetățenii (vezi cazul demolării Cinematografului 23 August sau schimbarea denumirii Parcului Municipal). Totodată, experiențe mai vechi, din administrațiile anterioare, au demonstrat același lucru, aleșii locali uită interesul public, cetățenesc, și devin repede captivi intereselor de grup, partinice sau de afaceri (vezi Pârtia Cocoș și Centura de Sud).

Aici vom semnala derapajele statului eșuat și eșecurile administrative, aici vom dialoga despre interesele și drepturile cetățenilor, despre obligațiile cetățenilor dar și ale administrațiilor. Tot aici vom publica o serie de articole pentru suflet în secțiunea Dialoguri, unde colaboratorii vor avea rubrici dedicate. Pentru început avem rubrica De vorbă cu psihologul îngrijită de Bara Cosmin, o altă rubrică intitulată Salonul de arte realizată cu sprijinul Mirelei Trăistaru (pictor bistrițean) și o secțiune cu totul deosebită cu părintele Crin Triandafil Theodorescu, intitulată Cuvânt din dreptul inimii.

În speranța că vom aduce un spirit nou în massmedia locală pornim la drum cu gândul că vom izbândi: „Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Redacție contact:

0744626273, saptamana.online@gmail.com

Pentru că „Săptămâna” a fost o gazetă românească din perioada interbelică editată la Bistrița și Năsăud, vă prezentăm mai jos Cuvântul Înainte de la prima ediția a gazetei din anul 1928, cu precizarea că ideile prezentate sunt perfect valabile și astăzi, fapt pentru care le asumăm în totalitate ca strategie editorială și nu numai.

Cuvânt înainte

Săptămâna, nr.1, 31 martie 1928, prima ediție, redăm integral (sursa Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud)

„Dintre factorii, cari contribuie în măsură mai mare la răspândirea culturii în masele poporului, locul de cinste îl ocupă presa. Pusă în mâna unor oameni dornici de muncă dezinteresată, ea are putința să ducă o rază de mângâiere și de învățătură și în cătunele cele mai depărtate, împrăștiate printre crestele munților. Deasupra patimilor omenești, neînjugată la carul niciunui partid politic, ea are menirea frumoasă, aceea de a crea o opinie publică sănătoasă.  

De aceea am crezut, că se cuvine scoaterea unui organ de publicistică în acest colț de țară unde nu există o gazetă românească(…). Ca un imperativ al zilei de azi și ca un mijloc de a contribui după puterile noastre la propagarea acestei culturi în popor și la informarea publicului despre toate chestiunile locale și din alte părți în mod obiectiv, plecăm la drum cu pași neșovăielnici, cu nădejdea, că gazeta „Săptămâna” va fi bine primită atât de publicul bistrițan și năsăudean, cât și de locuitorii întregului nostru județ.

Departe de a face altă politică, decât o politică curat românească, „Săptămâna” va îmbrățișa orice ramură culturală și economică. Va avea grijă ca materialul, ce se va publica, să fie cât mai variat și cât mai în legătură cu nevoile tuturor păturilor sociale. Toți cei dornici să sprijine cu scrisul lor: Cooperația, Băncile populare, Biserica și Școala, vor găsi în această gazetă un factor principal pentru propaganda și susținerea ideilor bune.

Funcționarii vor găsi la sânul gazetei sprijinul și locul de a se putea manifesta pe tărâm cultural, – industriașii și comercianții vor avea putința, ca prin glasul ei, să-și susțină și revendice drepturile lor cinstite și legale, și mai presus de toate „Săptămâna” va fi un cald apărător al nevoilor țărănimii  noastre. Deci gazeta „Săptămâna” pune la dispoziția oricărui om de bine, coloanele sale pentru orice chestiune în legătură cu interesele ținutului sau chiar ale neamului întreg. Cu acest program, dus cu conștiinciozitate la îndeplinire Săptămâna va pune încă o cărămidă la temelia culturii noastre naționale. Își va putea  îndeplini cu concursul oamenilor de bine o datorie sfântă, umplând un gol din acest colțișor de țară, căutând totodată să vegheze zilnic ca legătura sufletească dintre toți cititorii ei să fie strâns unită, iar munca desfășurată în coloanele ei să fie spre binele și propășirea neamului românesc.

              Conștienți de greutățile ce ne așteaptă, în această întreprindere, încrezători însă în sprijinul publicului din acest ținut, plecăm la drum cu rugăciunea, ca ”Dumnezeu să ne ajute!”

Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%