Dosarul merge mai departe – matrapazlâcul regal

de Ion Lucian Petraș

          Așa cum ne cunoașteți deja, noi mergem până la capăt și cu investigațiile și cu demersurile oficiale și civice în speța de acum celebră a Parcului Municipal și a statuii Regelui Mihai I al României, care între noi fie vorba nu are nicio vină, a fost adus cu forța în acest scandal tocmai de cei care se prezentau ca mari admiratori ai Casei Regale. Dacă apreciau cum trebuie și onorau memoria Regelui cum trebuia, atunci se preocupau să facă totul absolut legal, nu pe ascuns, nu fără autorizație sau fără avizele necesare.

         Întrucât demersurile oficiale trebuie să se bazeze pe informații și documente, am solicitat de la Direcția Județeană de Cultură BN corespondența purtată cu Inspectoratul de Poliție al Județului BN pe tema statuii montată ilegal în parc.

          În adresa transmisă de Direcția Județeană de Cultură către  I.P.J. Bistrița – Năsăud, în dosarul penal nr. 3585/P/2021, se precizează foarte elocvent care sunt ilegalitățile comise de funcționarii Primăriei Municipiului Bistrița, fapt pentru care redăm integral conținutul acesteia.

“Ca urmare a solicitării dumneavoastră cu numărul 48.792 din 10.11.2021, inregistrată la Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud cu numărul 1 .673 din 15.11.2021, vă comunicăm următoarele:

  1. Primăria Municipiului Bistrița a depus la instituția noastră, în data de 20.10.2021, solicitarea privind amplasarea monumentului de for public BUSTUL REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI în Parcul Municipal Bistrița.
  2. Ca urmare a solicitării noastre înregistrată cu nr. 1.575 din 22.10.2021, Primăria Municipiului Bistrița a completat documentația în data de 28.10.2021, în conformitate cu prevederile conținutului-cadru stabilit prin Anexa 3 la OMC nr. 2200/26.03.2015.
  3. Amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul și autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și cu avizul privind concepția artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii, cu consultarea Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea 120 / 2006 a monumentelor de for public, cu completările și modificările ulterioare. Documentația a fost transmisă către Ministerul Culturii cu numărul de înregistrare 1 .616 din 02.11.2021. Sedința CNMFP este programată pentru data de 25.11.2021
  4. Parcul Municipal Bistrița aparține zonei de protecție a ANSAMBLULUI URBAN MEDIEVAL BISTRIȚA ,Bistritz”, cod LMI nr. BN-ll-a-A-01550. În consecință, se aplică prevederile art. 3, alin. (1), lit. b) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu completările și modificările ulterioare.
  5. Intervențiile care se efectuează asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se află în zone de protecție a monumentelor istorice sau în zone construite protejate se autorizează pe baza avizului Ministerului Culturii sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și a celorlalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 24, alin. (1) din Legea 422 / 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu completările si modificările ulterioare. În cazul de față avizul se emite de către Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în urma consultării Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 3. CZMI este convocată lunar, de regulă în prima zi de joi a fiecărei luni. Aferent lunii noiembrie ședința s-a desfășurat online în data de 04.11.2021 , rezoluția CZMI fiind de avizare favorabilă. Am emis avizul cu nr. 60 / z / 2021.
  6. Amplasarea monumentului de for public s-a realizat în data de 25.10.2021 , deci anterior emiterii celor două avize obligatorii menționate mai sus și fără de care eliberarea autorizației de construire este ilegală.
  7. Nu deținem informații privind emiterea de către Primăria Municipiului Bistrița a autorizației de construire, până la această dată.

Acestea fiind zise, pot doar să remarc încă o instituție care își face treaba și aplică legea indiferent de cei care voit sau nu o încalcă. Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare și cineva din Primărie trebuie să răspundă pentru o faptă încadrată ca infracțiune în legislație și în Codul Penal. Vom vedea până unde duc ițele acestei afaceri nefericite, spun nefericită pentru că Regele Mihai I al României nu merita așa o pleașcă de la primarul nostru, iar bistrițenii, oameni cu mult bun simț, nu meritau așa un ignore total de la un primar liberal. Q.E.D.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%