A murit Nea Jean. Pe 29 decembrie 2016 a plecat la ceruri Jean Pădureanu! Dumnezeu să-l odihnească!

Înaintea lui a murit însă Gloria Bistrița, fie să renască…!

          În decembrie 2016 vestea morții celui mai îndrăgit om al fotbalului bistrițean dar și a celui mai logeviv președinte de club din Liga superioară de fotbal a întristat o comunitate mică cum e Bistrița. Lupta sa cu nemilosul cancer dar și cu alte boli cu care era diagnosticat s-a sfârșit într-o noapte de joi spre vineri, în 29-30 decembrie 2016 la Spitalul județean.

          Născut pe 22 martie 1936, la Băilești, jud, Dolj, Jean Pădureanu și-a început cariera de fotbalist la Craiova, a jucat apoi pentru CCA Steaua și în final la Gloria Bistrița din 1958-1970, 12 ani legați ca jucător al Gloriei. Încă din 1964, când era jucător activ, a devenit vicepreședinte al clubului bistrițean, preluând ulterior funcția de președinte. Sub conducerea sa, echipa a obținut cele mai mari performanțe din istoria clubului: promovarea în prima divizie în 1990 și prezența neîntreruptă pe prima scenă a fotbalului românesc timp de 21 de ani (cea mai bună clasare în anul 2003, locul 3), câștigarea Cupei României în 1994, încă o finală în 1996, participări în cupele europene. În 1994 a primit titlul de cetățean de onoare al Bistriței. A fost numit în toamna anului 1995 președinte al grupării Rapid București, revenind la Gloria în 1997.

          Poate că aceste lucruri le știați, dar vreau să vă spun altceva. Vreau să spun că Nea Jean cum era alintat prin oraș (apelativul de Nea se dă în fotbal în general marilor antrenori, vezi Nea Puiu, Nea Dinu etc) a început să moară câte un pic de când a început să moară Gloria Bistrița. Încet, încet, Gloria a apus și a fost decimată de toate bunurile mobile și imobile, plecând de la echipamente și până la stadion (pe care acum trebuie să îl cumpărăm chipurile). Neputința unei administrații și a unei comunități mici de a menține în liga superioară a echipei de fotbal l-a măcinat tot timpul și strădaniile sale de a face rost de bani pentru echipă au fost sortite într-un final eșecului, iar Clubul împovărat de datorii s-a declarat falimentar.

          Așa a murit tata Jean, cum îi spuneau jucătorii, pentru că le-a fost ca un tată. A murit sărac lipit pământului și bolnav. Dar a murit demn, ca un Lord, așa cum i se mai spunea lui Jean Pădureanu, pentru felul său educat de a se purta în lumea fotbalului, lume care nu excelează în astfel de exemple. Jean Pădureanu a știut tot timpul cât, cum și ce să spună ca să fie în avantajul echipei, a știut cu cine să se asocieze și în cine să aibă încredere.

          Pentru că Grec Răzvan, actualul director al A.D.I. APĂ-CANAL, a activat ca vicepreședinte în cadrul Clubului Gloria și chiar Director general adjunct, în două perioade distincte, dar și pentru că tatăl său Romeo Grec a fost un prieten desăvârșit al lui Nea Jean (Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi!), i-am solicitat să ne răspundă unor întrebări în cadrul unui interviu în care am vrut să vedem mai ales omul care a fost Jean Pădureanu.

sursa foto: arhiva proprie Răzvan Grec

Î: Cum l-ai cunoscut pe Jean Pădureanu?

R: De Nea Jean îmi aduc aminte încă de când eram mic copil. Sunt de aceeași generație cu nepotul lui, Gabi Roșca, cel pe care Nea Jean l-a crescut până la un moment dat și de care a avut grijă să nu-i lipsească nimic. Îmi aduc aminte, când aveam 5-6 ani că venea Nea Jean la noi acasă cu o mașină de culoare maro, o Lada. M-a luat pe mine și mergeam împreună cu el și Gabi, nepotul lui, să jucăm fotbal pe stadionul mare. Țin minte ca era vară, era cald afară și mergeau aspersoarele pe teren (aspersoare care erau pe un schelet de lemn, ca un triunghi, cu furtune înșirate pe tot terenul și care se roteau de la presiunea apei). Nea Jean le tot muta să nu ne ude, iar noi tot pe sub ele fugeam. Ne-am jucat cu mingea și am alergat pe teren câteva ore.

Îmi mai aduc aminte că, la ziua lui Gabiță, la împlinirea a 5 ani, i-a comandat Nea Jean, la cofetăria lui Petrică Hedeș, din spate de la Han, un tort cu 5  etaje, câte-un etaj pentru fiecare an ce-l împlinea. Etajele erau colorate cu cremă de culori diferite, un etaj verde, unul roșu, unul albastru etc. Tortul a venit  pe str. Gării, vis-a-vis de Policlinica, unde era petrecerea, cu motoreta aia gri cu 3 roți, care transporta prăjiturile în oraș la cofetării. După ce i-am cântat “La multi ani!” am mâncat câte-o felie din fiecare etaj, după care mi-a fost rău.

Î: Ce fel de om era?

R: După anii 90 când Gloria juca la cel mai înalt nivel, în Gazeta Sporturilor sau în alte ziare care aveau rubrici sportive, aproape că nu există ediție tipărită în care să nu apară numele “Jean Pădureanu” sau “Lordul” sau “Gloria Bistrița” (care se identifica cu el). Mai mult, în sondajele făcute la final de an, Nea Jean a fost ales de Gazeta Sporturilor, cred că de vreo două ori, conducătorul de club de fotbal numărul 1 din România. Nea Jean a sfințit locul și a făcut din FC Gloria Bistrița un club de renume.

Nea Jean a urmărit tot timpul interesele Gloriei pentru că știa că dacă Gloriei îi e bine si lui îi merge bine. Când nu i-a mai fost bine Gloriei, nu i-a mai fost bine nici lui. Au murit cumva împreună. A fost un om care s-a străduit să fie cât de corect se poate, iar tot ce a promis și a depins de el a rezolvat. Avea o vorbă bună pentru toată lumea și nu purta ranchiună, a știut să se facă înțeles și să aducă rezultate clubului. Toate relațiile sale au fost puse în slujba și în interesul clubului. Știa să dezvolte și să mențină relații apropiate cu toți oamenii importanți, să fie atent la conduită și la prestanță.

Î: Care erau principalele lui capricii/tabieturi?

R: De departe, cea mai mare plăcere a lui Nea Jean a fost mâncarea. Era un gurmand. Cred că asta a fost și unul din motivele înființării la subsolul sediului Clubului a unei mici carmangerii unde se făceau cârnați, crenvurști, parizer, salam, mici etc. În aceste produse nu se adăugau ingrediente de tipul E-urilor care să le facă să reziste mult timp. A angajat 2 vechi carmangeri și sub supravegherea lui Laurentiu Gagea (Dumnezeu sa-l ierte si pe el) la carmangeria Clubului se făceau niște produse de-ți lăsa gura apă. În perioada 2003-2005, când activam ca vicepreședinte al Clubului, după ce ajungea Nea Jean la birou, după ora 10.00, aducea nea Gagea parizer cald, proaspăt făcut și-l punea pe birou, în fața lui Nea Jean, asortat cu un borcan de muștar. În două minute nu mai era nimic.

Nea Jean mai avea plăcerea să meargă în piață, la cumpărături. Mergea aproape tot timpul însoțit de tata, Romeo Grec, “Dumnezeu sa-l ierte și să-l odihnească în pace!”. Erau foarte apropiați, poate cei mai apropiați. Tata i-a fost alături până-n ultima clipă, a avut grijă de el și l-a respectat cum poate foarte puțini au făcut-o. În piață aveau ei producătorii lor de la care cumpărau brânza moale și nesărată sau caș proaspăt de oaie.

Ca să vezi cât erau de apropiați, îți spun o scurtă poveste: Nea Jean avea numărul de telefon 0744606967, iar tata trebuia să-și ia și el un număr de telefon. A mers la firma de telefonie și a luat lista cu numere și a venit cu ea la Club să aleagă împreună cu Nea Jean un număr care să fie aproape de al lui și l-au ales, 0744609477…asta se întâmpla prin 1998-2000…

sursa foto: arhiva proprie Răzvan Grec

Hai să-ți spun o altă întâmplare frumoasă, pe care mi-a povestit-o Nea Jean, de pe vremea când era secretarul Secției de fotbal și Gloria juca în Divizia C. După un meci câștigat acasă, i-a invitat pe băieți la un vin, la restaurantul Codrișor, unde acum este Hotelul Metropolis. Și au băut ei un vin, și apoi încă un vin, și după câteva zile, l-a chemat pe Nea Jean un revizor contabil de la club și i-a arătat un bon de la restaurantul Codrișor unde erau trecute “20 kg de vin”. Atunci, Nea Jean i-a zis, știți, toarăsu contabil, am fost cu băieții după meci și am băut un vin. Iar contabilul i-a zis: măi Jeane, dacă văd aștia de la partid cât ați băut, nu o să le convină, o să ai probleme! Iar Nea Jean l-a întrebat și ce să facem, tovarășu contabil? Trebuie să o rezolvăm, și a luat un pix și  a adăugat în continuarea cuvântului vin, literele  “ete”, astfel că a apărut pe bon  “20 kg vinete”…și uite așa s-a rezolvat problema…

Î: Ce a însemnat Jean Pădureanu pentru fotbalul bistrițean?

R: Nea Jean s-a identificat cu fotbalul bistrițean. Mi-a povestit că după ce s-a lăsat de fotbal, a primit ofertă de a fi antrenorul echipei, dar a stat și s-a gândit că decât să fie antrenor și apoi să fie dat afară mai bine să fie conducător și să dea el afară pe alții. Și astfel a ajuns secretarul Secției de fotbal, iar apoi după ce secția de fotbal s-a desprins de clubul sportiv și a devenit de sine stătătoare,  a devenit președintele clubului.

Gloria a fost o adevărată industrie. Gloria avea un puternic centru de tineret și asigura competiții pentru toate grupele de vârstă. Știu că, la un moment dat, erau legitimați la Gloria peste 400 de fotbaliști, se obținuseră acorduri de la Ministerul învățământului pentru formarea a două clase cu profil fotbal în cadrul liceului CPL, sportivii din mediul rural stăteau la internatul liceului, iar mesele le erau suplimentate cu diferite alimente trimise de la Club. Unii copii din mediu rural, care nu aveau o situație financiară prea bună dar erau jucători de perspectivă și erau serioși serveau masa la stadion și erau ajutați ori de câte ori se putea. Mai mult, prin înființarea echipei a doua a Clubului care a fost înscrisă în competiția de Liga a III-a se asigura și pregătirea și testarea fotbaliștilor pentru Liga I. La cei care erau rezerve în Liga I li se oferea posibilitatea sa aibă jocuri. Activitatea era una foarte mare, erau meciuri începând de miercuri și până duminica.

Î: Cum își trata adversarii din fotbal? Ce relație avea cu presa?

Eu nu am auzit niciodată ca Nea Jean să aibă vreun conflict cu vreun conducător. Nu-mi aduc aminte. Avea relații normale cu toți adversarii din fotbal, cu toți conducătorii de club. Avea o mare experiență și era respectat. Pentru mulți dintre ei, el era un exemplu, chiar dacă nu o spuneau.

Cu presa, Nea Jean a avut o relație foarte bună. In anii 90 veneau de la București, la fiecare meci jucat acasă, de la aproape toate ziarele care aveau rubrici de sport, câte 5-6 corespondenți media. Veneau cu trenul dimineața pe la 05.00/06.00 și plecau seara la 22.00/23.00. Ziariștii erau așteptați la gară, cazați la hotel, aduși la meci, apoi la protocolul de după meci și la final iar la gară. Se înghesuiau care să vină la Bistrița. Mai târziu, s-a înființat postul de ofițer de presă și astfel activitatea echipei era actualizată zilnic cu știri, informații, interviuri.

Î: Daca te-ai certat cu el si din ce motiv?

R: Nu m-am certat niciodată cu Nea Jean. Nu aveam cum. Puteam povesti orice cu el, să-mi spun punctul de vedere, să mi-l fundamentez și să-l conving. Am lucrat la Gloria în două perioade. Prima dată între 2003-2005 când am ocupat funcția de vicepreședinte. Erau 5 vicepreședinți, 3 dintre ei onorifici și doi care veneau zilnic la muncă. Mă ocupam de chestiuni administrative și de delegațiile de arbitri. În perioada respectivă clubul gazdă participa la protocol alături de delegația de arbitri și observatori. Erau discuții interesante purtate în special între observatorii de arbitri și cei de joc și Nea Jean, depănau amintiri, comentau meciuri de fotbal, politică etc. Arbitrii erau tineri, erau încântați de ce auzeau, nu ziceau nici mâc.

Din 2010, am ocupat funcția de director general adjunct. Am răspuns de relația cu UEFA, FRF, LPF, cluburile din Liga 1. Eram ca timbrul lipit de plic, tot timpul împreună, pentru ca așa-i plăcea, să mă știe lângă el. Mergeam la București săptămânal la Liga și FRF împreună. Când se simțea obosit mergeam singur la ședințe, întâlniri etc. A fost o perioadă frumoasă, încărcată dar și cu satisfacții. Îmi aduc aminte că eram în drum spre aeroportul din Cluj, în mașină, împreuna cu Nea Jean, și m-a sunat de la Gazeta Sporturilor să-mi ia un interviu prin telefon legat de faptul că Gloria Bistrița era pe locul 3 în țară ca număr de spectatori, după Steaua și Craiova. Era perioada cu Șumudică antrenor când în retur echipa a făcut vreo 27 de puncte și s-a salvat de la retrogradare, când jocul echipei era unul bun, spectaculos, când bistrițenii se bucurau de fotbal și veneau la stadion în număr mare.

Din păcate, evenimentele ce au urmat după 2012 au dus la dispariția clubului fanion al județului nostru, ACF GLORIA 1922 Bistrița, dar și a celui mai mare conducător de club,  Nea Jean Pădureanu. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

––

Pentru a încheia într-un ton pozitiv, deși amintirile trezesc multe nostalgii, amintim că la actualul Club Gloria, administrat de Consiliul Județean, s-a reactivat secția de fotbal, iar Primăria Municipiului Bistrița și-a manifestat și ea intenția de a cumpăra actualul stadion. Așadar, vorba cântecului „Fie să renască, numai cei ce ard!”

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%