de Ion Lucian Petraș
În vama de la Sighetu Marmației s-a instala un punct albastru care ocupă jumătate din drum, respectiv cortul UNICEF România, voluntarii din celelalte asociații nu mai au acces la refugiați, s-a creat o stare tensionată pe care nimeni nu o recunoaște.
Primăria Sighetu Marmației nu confirmă și aruncă pisica la Consiliul Județean Maramureș, că ei ar fi hotărât gestionarea refugiaților exclusiv de UNICEF, cei de la UNICEF nu comentează despre nemulțumirile voluntarilor locali, trimiși acasă cu un șut în fund, în loc de mulțumesc. Așa e la noi, suntem obișnuiți cu plecăciuni. UNICEF a venit cu un cort gol și face regulile la noi acasă, au spus despre celelalte corturi că sunt tarabe și că nu așa se face treaba.
Voluntarii locali au fost dezamăgiți, mai mulți și-au manifestat public nemulțumirea pe facebook. Totul în zadar, nu se uită nimeni în gura lor, voluntari cu suflet, organizații mici, care împreună au gestionat tot fluxul de refugiați de până acum și l-au gestionat în așa fel încât refugiații le mulțumeau și izbucneau în plâns că nu se așteptau la așa o primire din parte României. Localnicii știau prea bine situația de dincolo, erau empatici cu oamenii, așa, nepregătiți prin cursuri corporatiste, au știut să reacționeze ca oameni.
În fine, totul s-a încheiat culminant cu vizita doamnei Catherine Rusell, noua șefă a UNICEF pe Europa și Asia care și-a scos nasul prin vama Sighetu Marmației, a făcut o ședință foto și a plecat. Vizita a blocat procesul de gestionare a refugiaților timp de trei ore minim, timp în care refugiații așteptau pe partea cealaltă de frontieră, să își facă doamna vizita de lucru și pozele de rigoare.
După plecarea oficialilor UNICEF s-a pornit iar fluxul și au venit în valuri un număr mare de refugiați, cu copii și animale după ei, bătrâni, tinere femei, toți au stat în picioare încă trei ore să dse încheie vizita oficială. Umanismul unor organizații specializate în acțiuni caritabile a dispărut din păcate, au devenit niște mari corporații, care plătesc bine voluntari și specialiști de top, care însă nu mai au empatia, pasiunea și dăruirea sinceră. Totul e făcut automatist, fără suflet și cu mult dispreț pentru ceilalți care vezi doamne nu sunt specializați.
Ieri nu am apucat să vă relatez o incursiune peste graniță. Voluntarii de la Crucea Roșie România au acces în localitățile de graniță din Ucraina. Pentru a merge acolo au nevoie de însoțitor de la Poliția ucraineană, pentru că la întoarcere e coada atât de mare încât nu mai ajung la timp în țară. Ca să îi convingă pe polițiști să vină cu ei într-o nouă misiune, au trimis un preot și doi voluntari care le-au oferit mâncare multă și polițiștii au fost de acord, i-au dus cu donații până la un centru de recrutare din Ucraina. Voluntarii au putut discuta cu viitorii soldați, unii foarte tineri la 20 de ani, alți la 30-35 de ani, mulți fumau și ziceau că poate e ultima țigară. Acești recruți fac o perioadă de câteva zile de instrucție și apoi merg în prima linie de război. Nici în Ucraina nu mai este obligatorie armata, așa că mulți nici nu au minime cunoștințe militare. Pe zi, voluntarii de la Crucea Roșie fa 3-4 transporturi cu donații dincolo de graniță. Au dus donații inclusiv pentru a fi transmise spre zone mai apropiate de front, unde deja se resimte o nevoie mare de mâncare.
O altă poveste care m-a impresionat a fost că voluntarii au vorbit cu o bătrânică aflată la coadă pe jos așteptând să treacă granița spre România. Când au întrebat-o dacă are nevoie de ceva și cu ce să o ajute, bătrânica i-a rugat să îi salveze papagalul, pentru că nu are pașaport și se teme că grănicerii nu o vor lăsa să treacă cu el așa. Singura viață care mai conta pentru acea femeie era papagalul. Așa a ajuns papagalul în România cu antemergător de la Poliție. Acum e safe și el și doamna.
Atașez mai multe poze din mai multe misiuni de transfer de donații în interiorul Ucrainei, nu fac referire la localități din motive de protecție, poate mă citesc și rușii.