Cum s-a scris istoria retragerii trupelor ruse din România la o cabană de vânătoare din județul Bistrița – Năsăud

Pentru că sovieticii au luptat totdeauna împotriva fascismului și rușii chiar acum eliberează Ucraina de sub jugul fascist, vreau să vă amintesc o poveste interesantă despre cât de greu sau lăsat convinși rușii că ar fi bine să se retragă din România. O poveste cât se poate de reală, confirmată de participanții la această așa zisă operațiune de succes a comuniștilor români patrioți.

Trupele sovietice au fost staționate în România conform Tratatului de pace de la Paris încheiat în februarie 1947, prin care Uniunii Sovietice i s-a recunoscut dreptul de a-şi menţine forţe în România, dar și în celelalte țări comuniste. Scopul declarat era acela de asigurare a securităţii căilor de comunicaţii ale grupului sovietic de armate aflat pe teritoriul austriac până la reglementarea definitivă a statutului postbelic al Austriei. Motivul real a fost firește instaurarea unui regim bolșevic întărit de brațul armat al sovieticilor pentru a putea conduce fără probleme România pe calea comunismului de export.

Așa cum știm pe perioada șederii trupelor ruse în România au avut loc cele mai multe și grave orori, au fost prigoniți liderii politici și elitele de orice fel, s-a trecut la naționalizarea proprietății private. Sigur că plecarea acestor trupe a reprezentat un moment de bucurie, pentru că deși erau catalogate ca prietene/aliate, prezența lor nu a fost privită cu bun augur nici măcar de mai marii comuniști ai vremii. La 17 august 1958 ultimele contingente ale Armatei Roșii s-au retras din România în urma unui proces anevoios de negocieri și eforturi diplomatice care a durat 3 ani.

          Istoria locală ne aduce o precizare interesantă în legătură cu acest eveniment major din istoria recentă a României, pe care o regăsiți în cartea fostului șef al Securității Județene Bistrița-Năsăud, colonel (r) Ioan Mânzat, intitulată „Ecouri din zig-zagurile vieţii”. Episodul la care mă refer îi are ca protagoniști pe conducătorii comuniști români și ruși, atrași de o pasiune comună, respectiv vânătoarea de urși. Este cunoscut faptul că fondul de vânătoare de la Cușma a fost și este unul cu o faună foarte diversă, preferat de urși pentru multitudinea de fructe, fie din livezile de la liziera pădurii, plantate pe vremuri de sași, fie de fructele de pădure specifice zonei.   Exemplarele mari de urs și priceperea oamenilor locului la vânătoarea de urși a adus în timp un renume deosebit fondului, fiind preferat de șefii de stat ai României și de invitații lor.  

          Cabana de vânătoare Aluneasa aflată acum în proprietatea Direcției Silvice Bistrița-Năsăud era locul preferat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al Partidului Muncitoresc Român, dar şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, Ioan Gheorghe Maurer, primul ministru al RPR, Emil Bodnăraş – ministrul Apărării, şi prim-secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, unul din cei mai puternici oameni ai planetei în vremurile respective – Nikita Serghieevici Hruşciov. Toți aceștia apreciau atât vânătoarea de urși din zonă, care reprezentau adevărate trofee, dar și produsele locale cu care ne mândrim, mai ales pălinca de Bistriţa. Conform mărturiilor locale, la Cabana Aluneasa au fost negociate în mai multe ocazii condițiile retragerii trupelor sovietice din țara noastră.

Martori ai acelor vremuri au fost ofiţerii de informaţii din cadrul securităţii judeţului Bistriţa-Năsăud, implicaţi în măsurile operative de asigurare a pazei şi securităţii șefilor de stat și miniștrilor, printre care și tânarul ofițer Ioan Mânzat. Liderii comuniști români au fost suficient de abili astfel încât să-i exploateze lui Nikita Hrușciov micile vicii și pasiuni. Într-o astfel de vizită neoficială, la vânătoare, chiar la Cabana Aluneasa, Nikita Hrușciov a acceptat retragerea trupelor ruse din România, după ce inițial a avut o reacție agresivă la solicitarea oficială transmisă de România. Se spune chiar că ar fi semnat retragerea sub influența licorilor bistrițene.  De asemenea, aceasta a fost ultima vânătoare la care a venit Hrușciov la Bistrița.

Istoria locală este confirmată și de Silviu Brucan în memoriile sale (Generația irosită, București, Ed. Univers & Calistrat Hogaș, 1992, pp. 75-76) considerând că retragerea trupelor sovietice din România este rezultatul extraordinarei abilități a lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, care, la o vânătoare de urși, bine regizată și abundent stropită de băutură, l-ar fi convins pe N.S. Hrușciov că era în interesul prieteniei româno-sovietice, ca militarii Armatei Roșii să părăsească teritoriul României.

  Un alt martor al vizitelor înalte a fost tehnicianul de vânătoare V. Andron, un om simplu care știa să se facă plăcut și apreciat pentru profesionalism dar și pentru umorul său. Acesta a avut relații apropiate cu Gheorghiu-Dej, Ioan Gheorghe Maurer și Emil Bodnăraș, dar l-a prins și pe Nicolae Ceaușescu. Ultimul lider comunist a cerut să se construiască o altă cabană la Dealul Negru, cunoscută acum ca și cabana lui Ceaușescu.

Scrisoarea lui N.S. Hrușciov din 17 aprilie 1958 către CC al PMR începe cu următoarele cuvinte: „Dragi tovarăși, Comitetul Central al PCUS ar vrea să se sfătuiască cu dv. în problema șederii pe mai departe a trupelor sovietice pe teritoriul Republicii Populare Române” pentru ca, mai jos, să se afirme: „după părerea noastră, acum nu mai este necesară șederea trupelor sovietice pe teritoriul Republicii Populare Române” .

Cabana Aluneasa a ars într-un incendiu în ianuarie 2016.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%