Grigore Cotul, epigramist, director fondator al Revistei Izvorul Someșului, ne prezintă câteva impresii de la festival și mai multe momente umoristice create chiar de el.
Festivalul Internațional „Mărul de Aur”, 2022, a fost, din nou, la înălțime (cum era de așteptat), după o pauză de doi ani, în care, din nefericirea acestei pandemii, a avut loc doar online. Dar, pe lângă asta a fost un prilej al reîntâlnirii cu oameni foarte dragi pe care nu i-am mai întâlnit de multă vreme. Pe unii, de trei ani, pe alții, de doi. Cu doar câțiva dintre ei m-am întâlnit anul trecut, în vară.
Premierea a avut loc vineri, 1 aprilie, la „Casa cu lei”, din Bistrița, un loc din care Lucian Dobârtă, alături de alți sufletiști, a făcut un colț de rai.
Gala umorului a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, la Palatul Culturii din Bistrița, loc în care mă simt, de fiecare dată, ca într-un palat.
Aceste întâmplări fericite au putut avea loc datorită d-lui Alexandru Catcauan, care, prin dârzenia de care dă dovadă de fiecare dată, reușește lucruri remarcabile în Bistrița. Anul ăsta, a reușit a 38-a oară.
M-am bucurat să-i văd din nou, premiați, pe scena Palatului Culturii din Bistrița pe consătenii mei din trupa de teatru nescris „Constantin Iugan”. Au fost la înălțime. De fapt, sunt de multă vreme acolo.
În rest, ce să spun? Bucuria reîntâlnirii se poate extrage din dovezile atașate în galeria foto.
Acuțitoza o boală descoperită în 2022 la Mărul de Aur
Florentina Loredana Dalian (Facebook)
Slobozia, 4 aprilie 2022
La festivalul „Mărul de aur”, la masă, în elegantul restaurant „Cora” din Bistrița. Eu, prozatoarea, între câțiva epigramiști.
Între două feluri, vorbim despre daltonismul lui Todo, cum îl afectează, încerc să-l ispitesc în culori, să văd de le ghicește. Careva mai zice ceva despre o boală (alta), despre pastile/ medicamente și mă trezesc și eu că nu-mi găsesc cuțitul, disperare mare, că urma să vină felul doi și, cum am fost crescută la pension (Vorba maică-mii: „Am uitat că pe tine te-am crescut la pension!”), nu concepeam să mănânc fără cuțit.
Și atunci Todo ne întreabă, vădit interesat: „Cum se numește boala asta, când nu-ți găsești cuțitul?” Lângă mine, Grigore se prăpădește de râs, auzi, cum e aia cu boala de cuțit? Laurențiu, după un moment de gândire atentă, îi dă răspunsul: „Cuțitoză!” Eu îl corectez: „Acuțitoză!”, iar el admite, da, da, că dacă era cuțitoză însemna că… Ceilalți mai adaugă și ei câte un simptom. Râdem cu lacrimi și cu zguduieli, dar continuăm discuția în modul cel mai serios posibil.
Credeați că umoriștii sunt oameni normali? Nu, umoriștii nu sunt oameni normali, ei văd realitatea în 5D, dar vă puteți baza pe ei dacă doriți să vă definească bolile ori chiar să vă diagnosticheze. Credeați că umoriștii sunt oameni veseli? Chiar dacă par, e bine să știți că ei absorb tristețea lumii ca un burete și o returnează aceleiași lumi sub formă de leac. Să facă lumea asta un pic mai veselă și, deci, un pic mai sănătoasă. La cap. Și, implicit, la trup. Dar mai ales la suflet.
