Miercuri 18 mai 2022 la ora 18, 00, la Palatul Culturii din Bistrița a avut loc sesiunea de deschidere a campaniei Renunți și Câștigi, o campanie menită să stimuleze renunțarea la fumat. Mai multe informații despre campanie găsiți aici https://renuntisicastigi.ro/.

Reprezentantul Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Consiliere și Evaluare Antidrog al județului Bistrița-Năsăud, partener oficial al proiectului, domnul comisar șef de poliție Miclăuș Ovidiu, a transmis aprecierile tuturor partenerilor instituționali, actorilor din domeniul public și privat, cultelor religioase precum și ONG-urilor, care se implică în aceste tipuri de activități, cu un real impact pozitiv și care, la final, să aducă plus valoare în comunitate. Proiectul, care vizeaza adoptarea unui stil de viata sanatos în rândul populației generale și în special al tinerilor, este în deplin acord cu unul dintre obiectivele Strategiei Nationale Antidrog.
Miclăuș Ovidiu a precizat, totodată, faptul că potrivit documentelor programatice gestionate de catre Agenția Națională Antidrog, în acord și cu viziunea europeană asupra acestei chestiuni, exprimata de către E.M.C.D.D.A.(organismul European de control si monitorizare a dependentei de droguri)- în sensul în care, alcoolul, alături de tutun sunt droguri legale. In rapoartele europene asupra drogurilor este precizat dealtfel faptul că ”experimentarea timpurie a substanţelor psihoactive, inclusiv alcoolul şi tutunul, este asociată cu un risc sporit de dezvoltare a unor probleme ulterioare legate de consumul de droguri”.
Subprefectul județului Bistrița-Năsăud, domnul Zăgrean Ioan a avut o intervenție prin carea exprimat experiența domniei sale care a renunțat la fumat, arătând faptul că luarea acestei decizii a fost un test dificil și care a presupus multă tărie de caracter, mai ales ca lăsa în urmă 42 de ani de tutun.
Vicepresedintele Consiliului Județean, domnul Tiberiu-Ciprian Kecskes-Simionca, fost sportiv, a arătat suținerea în promovarea unui stil de viață sănătos, iar profilat la subiectul reuniunii a insistat pentru o mai bună aplicare a legii antitutun, în sensul de a nu mai fi vândute produse din tutun minorilor.
Viceprimarul Municipiului Bistrita, domnul Călin Stan a arătat disponibilitatea instituției pe care o reprezintă de a susține orice proiect de impact în comunitate, pentru susținerea unui stil de viață sănătos.
Doamna sociolog Mirela Parker, coordonatorul Compartimentului Educației pentru Sănătate al Direcției de Sănătate Publică al județului Bistrița-Năsăud a arătat factorii de influență socială care îi pot determina pe tineri sa experimenteze consumul de tutun. In egală măsură domnia sa a insitat pe modelele familiale de bune practici, modul în care se formează un stil de viață sănătos pornind de la exemplu părinților, ca principal factor de educare al tinerilor.
Domnul doctor Cristian Mureșan, reprezentantul Clinicii Sanovil, a expus principalele efecte ale fumatului, pe care le-a identificat în cariera domniei sale de practician în medicină, insitând asupra necesității promovării unui stil de viața sănătos, atât la nivel individual cât și la nivelul comunității. Mai mult, doctorul Cristian Mureșan, a făcut și o simulare de ordin economic privind beneficiile renunțării la fumat sub aspectul economiilor rezultate din acest pas.
Doamna Mihaela Evi, antrenor al echipei de handbal ”Gloria Bistrița” a arătat suținerea pentru acest proiect și a reiterat practicarea unui sport ca alternativă la consumul de tutun. Tot în acest context, domnia sa a arătat faptul că la nivelul Municipiului Bistrița există facilitățile necesare pentru practicarea sportului începând încă din copilărie.
Doamna Zanfir Ana-Maria, medic primar chirurgie cardiovasculară, responsabil Departamentul Sănătate Biserica Adventistă România, a arătat efectele negative pe care le are fumatul asupra circulației sangvine. Din experiența profesională a domniei sale, a reiterat faptul că se impune formarea deprinderilor pentru un stil de viață sănătos de la cea mai fragedă vârstă, pentru a conștientiza pericolele pe care le prezintă fumatul asupra sănătății individului și asupra comunității. De asemenea a arătat efectele negative ale fumatului pasiv, arătând faptul că la nivel mondial mor 65.000 de copii, ca urmare a inhalării noxelor emise de anturajul în care cresc.
Moderatorul întregii întâlniri a fost doctorul Sergiu Turturică, medic specialist chirurgie cardiovasculară, responsabil Departamentul Sănătate Biserica Adventistă România, care este și organizatorul întregii acțiuni, fiind susținut și de pastorul Carol Bândean.