O bornă din traseul Via Transilvanica instalată de trei zile la Bistrița lângă Turnul Dogarilor, unicul turn rămas din vechea cetate a Bistriței, a fost vandalizată de răuvoitori. Făptașii au spart borna care este din piatră naturală, andezit, o piatră foarte rezistentă. Pentru a sparge o asemenea piatră ai nevoie de unelte speciale, fie o daltă și un ciocan, fie un ciocan cu vidia, sau un târnăcop, levier, ceva puternic oricum. Să mergi în Parcul Mare al Bistriței să te plimbi cu un astfel de instrument și să îți vină ideea să spargi acea bornă este lipsit de logică. Cel mai probabil cei care au vandalizat borna de andezit au premeditat acțiunea lor, au pregătit-o, în sensul că au adus cu ei intrumentul necesar unei astfel de acțiuni și au pus în „operă” acțiunea.

Vandalismul este un fenomen care distruge monumente, fie că e vorba de grafitti sau pur și simplu să spargi ceva, geamuri, faruri, becuri etc. Am văzut multe exemple de vandalism in Bistritz și această stare de fapt nu ne face deloc cinste. Am văzut vandalizarea clădirilor istorice cu tot felul de înscrisuri și grafitti, am remarcat vandilsmele celor fără adăpost la fosta bibliotecă județeană sau la fostul Cinematograf Omnia, nici locomotiva cu aburi din Gara Bistrița Nord nu a rămas neatinsă, cineva i-a spart geamurile și unul dintre faruri.

Cred sincer că mai multă educație ar face diferența, dar și mai multă implicare de toate părțile! Mai cred că lecțiile de istorie ar trebui să înceapă cu istoria locului și abia apoi cu istoria României și cea universală. Nu trebuie să blamăm tinerii, pentru că avem si noi, adulții, o mare parte din vină. Câți dintre noi au făcut acest pas de a explica copiilor și nepoților istoria locului? Poate ca povestea de dragoste a bunicii care se plimba în tinerețe prin Parcul Mare din Bistrița sau pe pasaje nu îi va lăsa pe nepoți să vandalizeze locurile acelea. Apatia comunitară e o boală grea și ține de vremurile în care trăim acum. Trebuie să facem shift-ul spre cetățenii activi. Resemnarea că aleșii nu fac ce trebuie nu ne ajută. Așa că vă îndemn să vă faceți timp pentru nepoți, să le explicați istoria locului și să legați acele locuri de povești personale. Mulțumesc mult!

Vanadalizarea bornei Via Transilvanica, tocmai în orașul de unde a pornit ideea acestui mare proiect, unicul traseu tematic cuprins în PNRR, nu a rămas fără reacții din partea lui Tibi Ușeriu, maratonistul român și ambasadorul proiectului.

Tibi Ușeriu (sursa facebook): „Pe cât le place unora să construiască, cred că pe atât le face altora plăcere să distrugă. Mă necăjește orice act de vandalism, dar cu atât mai mult atunci când se întâmplă atât de aproape de un simbol al orașului Bistrița, Turnul Dogarilor. Îmi pare foarte rău că fix borna prietenilor de la Asociatia Mocanita Transilvaniei a fost distrusă. Nu așa trebuia să fie, mai ales că sâmbătă avem în plan o lansare în care să sărbătorim drumul care unește. Sper că îi vom găsi pe făptași cu ajutorul camerelor de luat vederi din jur și cu siguranță vom înlocui borna afectată. Dar până nu învățăm să ne asumăm acest drum, Via Transilvanica, să fie al nostru, nici nu vom avea grijă de el. Dar și să ai soarta lui Sisif, e foarte neplăcut. Sper să ne auzim cu vești mai bune. Vă aștept pe toți sâmbătă, 11 iunie, în Parcul cu Peri Seculari- Lions!

Asociația Mocanița Transilvaniei, condusă de Cristi Moldovan, a luat și ea atitudine pe Facebook:

„Anul trecut ne-am asumat adopția pasajelor ce formează „Axa Breslelor” din Bistrița, cu un scop clar: pentru a le face cunoscute în rândul bistrițenilor și al turiștilor ce vizitează zona mocăniței, să le dăm viață și să le facem cât mai atrăgătoare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița.

Într-o primă etapă am reușit, prin evenimentul „Povestea Vinului în Pasajele Bistriței”, când am văzut o altă față a orașului, muzica și produsul local aducând împreună oameni ce au apreciat cu adevărat efortul nostru.

Tocmai de aceea, ne-am dorit foarte mult ca pasajele să fie cuprinse în traseul „Via Transilvanica”, fiind o șansă unică pentru acestea de a fi străbătute de drumeți din toată lumea, având aceleași valori, cu drag pentru natură și patrimoniu.

Urma să vă anunțăm în 11 Iunie de faptul că pasajele de pe Axa Breslelor au fost incluse în traseul Via Transilvanica, însă iată că facem acest lucru mai repede, fiindcă la nici 3 zile după ce borna a fost instalată cu mare efort de voluntarii Tășuleasa Social – a fost vandalizată.

La fel cum au fost distruse panourile de afișaj care arătau impecabil în timpul evenimentului de anul trecut, la fel cum au fost mâzgălăliți din nou pereții de pe pasaje și becurile sparte.

Zău, uneori ne întrebăm ce rost are să investim din energia, timpul și resursele noastre pentru astfel de cauze, când țara asta este pusă pe distrus și vandalizat, la modul generalizat.

Organele abilitate au fost sesizate și cel mai probabil vor găsi făptașii, în zonă existând camere de supraveghere, însă asta înseamnă alt timp și efort din partea unor oameni să rezolve probleme rezultate din lipsa de educație și bun simț ale concitadinilor noștri.

Când vedeți astfel de fapte, vă rugăm să nu stați impasibili ci să luați atitudine!”

Sursa Foto: Facebook Asociația Mocănița Transilvaniei

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%