Ofertă imposibil de refuzat la Sinagoga din Bistrița

Be Cool(t) – pseudonim, material primit la redacție

    Sâmbătă, 25 iunie 2022, am luat parte, din poziția de spectator, la evenimentul organizat de Palatul Culturii „O harpă de poveste”. Conform afișului, concertul trebuia să înceapă la ora 19, la Sinagogă. Până aici, nimic în neregulă.

    Cu o jumătate de oră înainte de începere am achiziționat două bilete, observând în treacăt că lângă afișul concertului despre care vorbim, a mai apărut unul care anunța un alt eveniment avându-l în centru pe Dinu Flămând. Nu am acordat atenție acestui al doilea afiș mai mult decât atât.

    Ora 19 nu întârzie să își facă simțită prezența, iar spectatorii își ocupă locurile. Nu mică mi-a fost mirarea când aveam să constat că pentru a putea asculta concertul dorit, la care am cumpărat bilete și care știam că va începe la ora 19, conform afișului, va fi necesar să iau parte la un alt eveniment, care viza aniversarea de 75 de ani a lui Dinu Flămând cuplat cu o lansare de carte a acestuia, în prezența lui Ion Pop și Aurel Rău. Nu discutăm importanța pe care o au acești oameni pentru cultura românească. Discutăm despre maniera organizatorică practicată de Palatul Culturii în acest caz, care m-a făcut să-mi amintesc instant poveștile părinților mei și ale altora despre cum, „pe vremuri”, dacă voiai să cumperi un produs de la Alimentara (o bucată de salam, de pildă), trebuia numaidecât să cumperi și o cutie de creveți vietnamezi, în caz contrar fiind imposibil să intri în posesia produsului dorit (bucata de salam  pomenită). Întrebarea pe care am purtat-o cu mine pe tot parcursul desfășurării evenimentelor a fost „de ce?”. Concertul a fost o momeală pentru ca evenimentul literar, care trebuia poate bifat, să se bucure de un public cât de cât numeros? I-a fost teamă organizatorului că, punând evenimentele separat, nu vor veni spectatori? Poate. 

    Ce pare că nu înțelege, în acest context, organizatorul celor două evenimente alipite (pe nepusă masă!) este conceptul de „energie a sălii”. Un laudatio practicat de niște intelectuali de 80 și 91 de ani (pentru opera celui care cu o zi înainte sărbătorise 75 de ani), care stau pe scaune, în jurul unei mese și vorbesc la microfon nu este, în general, un moment din familia extazului. Există în cartea Scriitor în comunism (niște amintiri) a lui Ștefan Agopian (Polirom, 2013) o relatare despre Nichita Stănescu, care participase la o manifestare culturală interminabilă la primăria din Regensburg (RFG) în urma căreia a fost invitat să scrie câteva cuvinte în cartea de onoare. Cuvintele poetului sunau așa: „Am simțit că de plictiseală încep să-mi crească aripi din cur” (p. 231). Evenimentul cu Dinu Flămând a durat aproximativ o oră, suficient ca entuziasmul pentru concert să se dezumfle. Felul în care am perceput eu concertul prin prisma ideii de „energie a sălii” a fost ca și cum trei oameni (muzicienii) ar încerca să ridice cu mâinile goale o bucată consistentă de șină de cale ferată. Prin urmare nu știu până în momentul de față dacă mi-a plăcut sau nu concertul. 

    Mai onest ar fi fost, după părerea mea de simplu spectator, ca evenimentul literar să fie plasat la finalul concertului, dacă nu într-o altă zi, iar cine ar fi vrut să ia parte la el să poată face asta fără constrângere.

    Cât privește desfășurarea concertului, am, de asemenea, observații, raportate la o practică recurentă. Trei instrumentiști (harpă, pian și clarinet) cântă diverse piese, în diverse formule: când împreună, când solo, când în formulă de doi. Ce nu înțeleg este frăsuiala dintre piese. De ce trebuie ca un instrumentist să părăsească scena atunci când nu contribuie la piesa care urmează? De ce trebuie să văd cum pleacă, cum revine, cum se ascunde în spate? Fură el din atenția cuvenită celui care performează? Nu. Interpretul care nu cântă se poate foarte bine bucura de performanța colegului stând comod pe scaunul din fața pianului, de pildă. La fel cum „călătorului îi șade bine cu drumul”, tot așa instrumentistului îi șade bine cu instrumentul pe scenă, chiar dacă într-o piesă nu contribuie.

    Una peste alta, a fost o seară la care organizarea manifestării culturale la care am luat parte, mi-a provocat frustrări, nefiind prima dată când se întâmplă asta, dar cu atât mai mult acum când alături de mine invitasem o domnișoară.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%