Averea Ascunsă – despre un primar care a devenit foarte bogat în cele patru mandate de până acum. Cine sunt cu adevărat baronii locali?

Data:

Începem o serie de articole despre primarii gospodari care se ocupă mult mai bine de propriile afaceri și prosperă într-un ritm susținut în timp ce comunele și localitățile pe care le gospodăresc au multe probleme nerezolvate. Dacă te uiți la averile lor îți dai seama că sunt oameni gospodari, dar dacă te uiți la cum administrează comuna ajungi la concluzia că baronii locali sunt de fapt primarii comunelor bogate, cu potențial, care au făcut averi pe spatele administrației.

Sursa foto Facebook: De bine despre Teaca

Primarul comunei Teaca, Muntean Iustian Damian (PSD), este cunoscut de localnici ca unul care a venit la Teaca cu hainele de pe el și după ce a ajuns primar a început să acumuleze proprietăți cu nemiluita. Dacă în anii 90, când a venit la Teaca, Muntean Iustian avea ca unică avere o Dacie papuc, acum atât el personal, cât mai ales familia lui are o avere impresionantă care nu știm dacă este și justificabilă. Primarul este în prezent la al patrulea mandat și a condus administrația locală cum a vrut el timp de 14 ani.

Se știe că firma de procesare a produselor lactate Lacto-Muntean din Teaca, o firmă controlată de primar și administrată confrom actelor de soția și fiul său a fost vândută de curând. În plus, familia primarului a deținut și o fermă zootehnică, iar mai nou deține trei lacuri de pești cu cabane pentru pescarii amatori, respectiv o podgorie care devine tot mai renumită în zonă. Este vorba de ferma viticolă de la Ascunsa, lângă Viile Tecii, unde se produc vinurile vândute sub marca Valea Ascunsă.

Pentru a vedea câteva exemple concrete despre cum se face Averea Ascunsă când ești primar, vă prezentăm câteva spețe pe care noi le considerăm cât se poate de relevante.

Muntean Damian Iustian în calitate de primar al comunei Teaca a organizat, cu participarea unor interpuși și funcționari din cadrul primăriei, vânzarea la licitație la un preț subevaluat a două bunuri aflate în proprietatea primăriei, pe care le-a achiziționat printr-un interpus, de la care a cumpărat ulterior bunurile prin contract de vânzare-cumpărare autentificat notarial.

Astfel, în 19.12.2018, Consiliul Local al Comunei Teaca a hotărât scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului Atelier (fost atelier școlar) în suprafață de 181 mp și a terenului aferent în suprafață de 189 mp, situate în centrul localității Teaca, aflate în domeniul privat al comunei Teaca, CF nr. 1504/1.

Prețul minim de pornire al licitației a fost stabilit la 24.113 lei în baza unui raport de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR, Dumitrean Camelia (prin UNO CONSULT SRL CUGIR), la înțelegere cu Muntean Damian Iustian, astfel încât să fie subevaluată valoarea proprietății primăriei. Pentru a obține sprijinul evaluatorului, primarul Muntean Damian Iustian a asigurat lucrări de evaluare și pentru alte construcții (grajduri), care în schimb au fost supraevaluate (evaluatorul a fost plătit de Primărie cu un procent în funcție de valoarea construcțiilor evaluate), practic prin supraevaluarea grajdurilor s-a asigurat cointeresarea evaluatorului, pentru serviciile aduse primarului în interes personal.

În cadrul licitației au fost doi participanți, Câmpean Ioan și Sabo Ionel (ambii interpuși ai primarului), iar bunurile au fost adjudecate de unul dintre interpușii primarului, respectiv Sabo Ionel, angajat al primăriei, inginer în cadrul camerei agricole din primărie. În timpul licitației primarul a fost sunat pentru a-i comunica acestui interpus modalitatea de plată (numerar sau transfer bancar). De asemenea, primarul Muntean Damian Iustian a achitat garanția de participare la licitație pentru ambii participanți, iar după câștigarea licitației a achitat bunurile obținute astfel. Mai mult, la un interval scurt de timp, imobilele au fost achiziționate de Muntean Damian Iustian de la Sabo Ionel, persoana interpusă, prin act notarial. Despre această situație cunosc detalii mai mulți angajați ai Primăriei Comunei Teaca, dar nu i-a întrebat nimeni nimic. De remarcat este faptul că unul dintre interpuși, respectiv Câmpean Ioan este soțul contabilei șefe din primărie și a fost angajat în perioada respectivă ca buldo-excavatorist la primărie deși instituția nu deținea niciun astfel de utilaj.

Un alt exemplu este cel prin care primarul Muntean Iustian a intrat în posesia unor suprafețe de teren pe care le-a retrocedat mai întâi unor persoane, iar apoi le-a achiziționat la prețuri insignifiante prin firma administrată de soția și fiul acestuia.

Astfel, Horvath Lucreția din Viile Tecii a solicitat retrocedarea a 1,75 ha de teren, cerere depusă în anul 1991. Ulterior, în anul 2010 este emis titlul de proprietate pentru 1,7 ha teren în alte locații decât cele unde au fost solicitate terenurile (respectiv suprafețele se regăsesc în prezent în cadrul fermei zootehnice, pe care o deținut-o până recent familia primarului). După retrocedare, terenurile sunt achiziționate de Muntean Iustian prin firma LACTO MUNTEAN și soția primarului numita Muntean Maria Mariana la un preț derizoriu, spre exemplu 11.000 de m.p. sunt cumpărați la prețul de 2.500 de lei. Anexăm contractul de vânzare cumpărare care dovedește cele prezentate. O situație similară o găsiți cu privire la o altă suprafață de 3,9 ha teren retrocedată numitei Zaico Hermina. Toate aceste suprafețe retrocedate și ulterior cumpărate de firma sau de familia primarului în funcție sunt în același amplasament de la ferma zootehnică pe care primarul a vândut-o cu 600 de mii de euro.

Muntean Damian Iustian a deținut ferma de îngrășare viței, cumpărată de la finanțe. Practic el a cumpărat doar clădirile și aleile betonate, iar terenul era al statului român. Ca să nu cumpere terenul de la stat sub o formă legală, respectiv transfer în proprietatea administrației locale, evaluare și licitație, primarul face o manevră și mută acele așa zise proprietăți (pentru care a măsluit cereri de retrocedare) din extravilan în intravilan, dintr-un sat în altul și își însușește efectiv terenurile. Proprietarii invocați în acte nu au știut niciodată că au fost puși în posesie cu acele terenuri.

De când a vândut ferma, împreună cu 100ha teren, primarul nu poate încă să-i arate cumpărătorului unde sunt suprafețele de teren respective. La cumpărare, primarul i-a arătat cumpărătorului terenuri pe care fie le folosea de la proprietari, fie erau din rezerva la dispoziția comisiei de fond funciar, dar despre care comisia nici nu știa și nu știe nici astăzi. Mai mult, în perioada în care subvențiile agricole la suprafață se acordau pe bază declarații pe propria răspundere, primarul a încasat și subvenții după acele terenuri pe care numai el le știe.

Manevrele făcute de primarul Muntean Iustian Damian nu au trecut neobservate de cei din primărie (mai ales că privesc suprafețe foarte mari de teren), iar unii au avut curajul să-l confrunte, motiv pentru care au și plecat de la Teaca. În mandatele de primar ale lui Muntean s-au schimbat doi secretari ai comunei, o doamnă care și-a dorit corectitudine și nu s-a putut, pentru că acele declarații pentru subvenția la suprafață trebuiau vizate de secretar. Iar celălalt a vrut și el terenuri pe care să le declare la APIA și voia tot mai mult, încât a ajuns la un moment dat să primească subvenții pe 300ha secretarul și primarul pei 700ha. Pentru că îi făcea deja concurență, secretarul comunei a fost îndepărtat de primarul Muntean.

Informațiile de culise privind afacerile mănoase ale primarului relevă că a vândut ferma cu 600.000 de euro în anul 2020, împreună cu 100 de ha de teren, chiar înainte ca să fie emise titlurile de proprietate. Din cele 100 de ha nu există faptic decât 60 de ha, restul sunt doar scriptic. Conform localnicilor, primarul în funcție deține prin diverși interpuși peste 400 de ha de teren în comună și 40 de ha de vie, are o cramă, un restaurant, două case pe o curte, trei lacuri piscicole cu restaurant și piscină, plus cele 17 cabane din lemn care se închiriază cu 200 de lei pe noapte (fără bon desigur). Cum pot fi obținute astfel de proprietăți dintr-un venit de primar într-un timp așa de scurt, având în vedere că Muntean Damian Iustian a venit în comuna Teaca cu o Dacie papuc, singura lui avere? De ce nu se sesizează nimeni în legătură cu primarii care au acumulat averi impresionante?

Dovada că primarul Muntean Iustian coordonează afacerea Paradisul Verde sunt propriile postări pe grupul dedicat și pe propria pagină de FB, iar la numărul de contact este chiar telefonul primarului.

Urmează și alte detalii picante despre primarul comunei Teaca a cărui casă (una dintre ele) a fost construită de o firmă abonată la lucrări din bugetul local, firmă care i-a făcut și contabilei șefe un imobil unde recent s-a mutat. Despre instalațiile electrice făcute de firma care a asigurat decorațiunile de Crăciun în comună, la care primăria a achitat transportul de la 750 km, bine că nu au venit din Laponia cu renii.

Model de lucrări la Teaca unde muncitorii de la diverse investiții lucrează si pe la primar, pe unde e nevoie

Mâine vor avea loc la Teaca două recepții oficiale ale unor proiecte care au zăcut cu anii pentru că nu erau conforme, e vorba de Unitatea Medico-Socială Teaca și terenul de sport care au stat cu lacăt până acum deși sunt finalizate de mult timp. Poate cu această ocazie mai marii județului invitați la Teaca își fac timp să îi transmită primarului Muntean Iustian Damian că nu e bine să facă avere din administrația locală și cu proprietățile statului român.

Imagini cu Averea Ascunsă

sursa foto Facebook Paradisul Verde

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cine sunt candidații la prezidențiale?

Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al...

Jandarmii la datorie iar, au confiscat lemn transportat ilegal la Colibița

Material lemnos confiscat de jandarmii montani la Colibița, informează...