Podul iubirii de la Coșbuc a intrat în reabilitare, printre cele mai vechi (1767) poduri de lemn din România și Europa

Podul de lemn de la Coșbuc, satul natal al poetului George Coșbuc, a intrat în reabilitare în sfârșit după zeci de ani în care s-a încercat salvarea lui. Podul este realizat în stil tirolez și este printre ultimele astfel de poduri din cele 15 care au fost construite în județul nostru. Podul a fost construit pentru a asigura grănicerilor accesul spre terenul de antrenamente.

Turiștii care trec prin județul Bistrița-Năsăud și merg spre județul Maramureș pe DN 17C au ocazia să se oprească și să admire acest pod monument istoric de clasă A (cod LMI BN-II-m-A-01639), printre puținele care mai există în România și Europa. Podul de lemn din Coșbuc a fost construit de un inginer italian, în stil tirolez, cu forță de muncă din zonă și doi meșteri unguri din Nimigea, iar la ridicarea acestuia a fost folosit stejar din zona localității Șintereag.

Ministerul Culturii a alocat anul trecut 3,2 milioane de lei pentru restaurarea Podului Iubirii. În câteva luni, podul va fi funcțional însă, potrivit primarului comunei Coșbuc, Ioan Pavelea, podul va putea fi parcurs doar de pietoni și bicicliști după reabilitare. Astfel, accesul auto va fi total interzis, fiind prevăzute bariere la intrările pe pod, care pot fi ridicate doar în cazuri de forță majoră, când în zonă trebuie să ajungă ambulanța, poliția sau pompierii.

Din păcate protecția podului nu înseamnă doar restricționarea circulației auto că și interzicerea construcțiilor în zona de protecție a monumentului. În ciuda acestor interdicții legal instituite, în zona de protecție a podului s-a ridicat pe neștiute o crâșmă cu terasă acoperită care arată groaznic. Lipsa de vigilență a autorităților locale când vine vorba de monumente istorice face ca astfel de construcții să afecteze frumusețea monumentelor. Construcția respectivă ar trebui demolată de Primăria Coșbuc.

Istoria Podului Iubirii și altor poduri de lemn din

Poarta Transilvaniei

În Poarta Transilvaniei sau Țara Năsăudului, sau pe Valea Someșului Superior, am avut peste 15 poduri de lemn acoperite, construite în stil tirolez, în perioada funcționării celui de Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17 de la Năsăud. Dintre acestea în prezent au rămas în funcțiune doar trei, din care unul la Coșbuc și două în Ilva Mare. Începând din 1767 și până în 1780 au fost ridicate majoritatea podurilor de lemn din această zonă, primul fiind cel din Năsăud (zona Tradam) în anul 1767, apoi cel de la Ilva Mică (1768), la Beclean (1769), în Mocod/Nimigea (1771), podurile din Salva și Hordou (după 1776). Cel mai lung pod de lemn se pare că a fost cel din Nepos construit după anul 1780.

Cel mai reprezentativ și mai cunoscut pod de lemn din România este Podul Iubirii din Coșbuc. Acesta este denumit așa de localnici pentru că acolo se întâlneau tinerii îndrăgostiți pe vremuri, mai mult acolo se țineau nunți, botezuri, hore și jocuri fiind atât un loc de petrecere a timpului liber pentru săteni dar și un obiectiv de infrastructură. Podul este amplasat peste râul Sălăuța și face legătura între cele două părți ale satului, fiind construit în special pentru deplasarea grănicerilor spre terenurile de instrucție din zona Podori sau Dealul Călinii.

Prelucrarea materialului a fost făcută doar din bardă și nu au fost folosite cuie de metal, doar cuie de lemn, iar îmbinările sunt în coadă de rândunică.

Conform informațiilor furnizate de Direcția Județeană pentru Cultură BN, la Podul Iubirii de la Coșbuc au fost realizate intervenții la învelitoare în anul 2018, fiind avizate reparații curente. De asemenea, din anul 2019 Primăria Coșbuc are avizată de Ministerul Culturii și documentația DALI, dar nu s-au executat lucrările încă. Monumentul istoric este inclus în Planul Național de Restaurare și într-o perspectivă nu foarte îndepărtată sperăm să fie restaurat.

Admirat deopotrivă de turiști, localnici și specialiști Podul iubirii din Coșbuc apare și în scrierile marelui istoric N. Iorga care relata în 1906 că: „Un mare pod, ca acel de la Turda, cu multe grinzi răsunătoare şi cu acoperiş încărcat şi greoi, trece râul Salva (de fapt Sălăuţa – n. n.), care şi el se varsă în Someş. Dincolo de această trecătoare se descoperă în sfârşit luminile Năsăudului, care se vede de departe printr-o geană roşie” (N. Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Românească, vol. II, Bucureşti, 1906, p. 509). 

Podurile de lemn sunt monumente arhitecturale valoroase păstrând elemente de construcție și îmbinări din lemn care erau folosite în tehnicile de construcție ale vremii respective. Prin faptul că au rezistat atât de mult în timp ele dovedesc priceperea meșterilor și eficiența acestor tehnici, unul din secretele longevității fiind faptul că lemnul folosit pentru construcție a fost tăiat în lunile de iarnă când materialul lemnos are mai puțină sevă. De asemenea, prin faptul că au fost acoperite cu șindrilă aceste construcții au rezistat mai bine în fața intemperiilor, practic distrugerea celorlalte 14 poduri din județ s-a realizat prin dinamitare din motive militaro-strategice de către armata austro-ungară.

Profesor dr. Volker Wollman, specialist în patrimoniul preindustrial și industrial, remarcă faptul că: “ Ceea ce diferă de celelalte poduri de lemn faţă de podurile acoperite din zona Năsăudului este suprastructura, mult mai complexă şi mai dezvoltată în înălţime, datorită  „popilor” şi zăbrelelor care îi susţin. Acoperişul este în 2 – 4 „ape”, iar pereţii laterali sunt înfundaţi cu scânduri. La unele poduri năsăudene, pereţii laterali sunt prevăzuţi cu un  număr variabil de deschideri, numite impropriu „ferestre”, pentru a lăsa lumina să pătrundă în incinta podului. Acoperişul podului era din şindrilă (draniţă).” (http://digital-library.ulbsibiu.ro/jspui/bitstream/123456789/1138/10/Poduri_Patrimoniu_Wollmann_167-171.pdf).

În studiul istoric al Podului de lemn de la Coșbuc, realizat de prof.dr.arhitect Adriana Matei, regăsim informații foarte interesante privind modalitățile de construcție: „structura de rezistență este din lemn și este formată din șapte ferme transversale, formând șase deschideri reunite câte trei prin-un sistem hibrid astfel încât eforturile să fie transmise doar la cele trei reazeme de fundare prin doar două deschideri de circa 17 metri. Două grinzi longitudinale de lemn masiv, una de fiecare parte laterală a podului constituie elemente de rigidizare longitudinală, pe care reazemă cei opt stâlpi verticali (câte patru pe fiecare parte)  alcătuiți fiecare din câte patru stâlpișori reuniți de elemente de legătură și clești ce ies în consolă pe direcția transversală a podului de cca 1,5 m față de axul portant. Sistemul este foarte performant pentru epoca în care a fost construit și poate reprezenta o valoare istorică în sine.”

“Istoria podurilor de lemn în Țara Năsăudului este legată de activitatea grănicerilor, fiind ridicate în timpul conducerii regimentului de către colonelul Erzenberg. De-a lungul timpului podurile de lemn acoperite au necesitat unele reparații fiind avariate în timpul războaielor sau vremurilor neprielnice, inundații și alte intemperii. Podul din Ilva Mică a fost acoperit cu dranițe pe margini în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în 1875 refăcându-se întreg acoperișul. Podul Vărării s-a făcut din nou și s-a acoperit în 1866, iar podul Cărpinișului s-a făcut boltit în 1876, costând 900 de florini, dintre care 450 de florini au fost de locuitorii comunei Iad și 450 de florini de Districtul Năsăud din bani publici. În timpul primului război mondial în Țara Năsăudului au fost distruse parțial sau integral 14 poduri, dintre acestea au fost refăcute podurile de la: Feldru, Ilva-Mică, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Tradam și Salva. Cu prilejul reconstrucției s-au adus și unele modificări ale arhitecturii: infrastructura s-a realizat din zidărie, pereții s-au desfundat parțial, făcând posibilă pătrunderea luminii prin intermediul unor ferestre, iar lemnul de stejar a fost înlocuit cu cel de brad. În 1976 podul de la Salva și puntea de la Zagra au fost scoase din uz, cele din Nepos și Coșbuc au necesitat noi reparații, iar în 1984 podul de la Nimigea s-a dărâmat sub greutatea unui vehicul. În același an s-au efectuat planurile de renovare la cele două poduri acoperite din Ilva Mare. Astăzi pe raza județului nostru se mai păstrează trei astfel de construcții: podul de lemn acoperit din Coșbuc, inclus pe lista monumentelor istorice, și cele două poduri din Ilva Mare. Prin clasarea acestora din urmă dorim să păstrăm și să conservăm un fragment important din istoria locală” scrie Elisabeta Scurtu (în https://patrimoniubn.ro/zestrea-monumentelor/zestrea-monumentelor-revista-patrimoniului-bistrita-nasaud/).

Din păcate la multe din podurile refăcute nu s-a mai folosit lemn de stejar, iar lemnul de brad nu a rezistat la fel de mult timp, fapt pentru care acestea fie s-au prăbușit (Mocod/Nimigea 1984) fie au fost desființate pentru a nu pune în pericol oamenii.

          Pentru a observa frumusețea acestor monumente de arhitectură am pregătit o serie de imagini mai puțin cunoscute cu podurile de lemn din județ, cu precizarea că Podurile de Ilva Mare au fost restaurate recent (2020).

Podul din Năsăud fotografie realizată în 1941 de către fotograful năsăudean Victor Maghiar (sursa foto: mesager24.ro)

Podul din Nepos (sursa foto: https://vararea.wordpress.com/)

Podul Iubirii din Coșbuc singurul pod de lemn clasat ca monument istoric.

 Podul din Coșbuc

Podul de lemn din Ilva Mică (podul din Gura Strâmbii în anul 1970), Ilva Mică a avut nu mai puțin de trei poduri de lemn acoperite și nu mai există niciunul sursa foto https://justete.ro/locuri/la-ilva-cea-mica/

O poză unicat, podul grăniceresc de lemn acoperit de la Ilva Mică, în 1916, la trecerea trupelor austro-ungare către frontul Primului Război Mondial sursa foto Radu Sîrbu https://www.facebook.com/photo/?fbid=745697399212154&set=a.237567246691841

Unul din cele două poduri (Podul Curții) de la Ilva Mare sursa foto https://lataifas.ro/destinatii-turistice-unice/65588/podurile-acoperite-din-lemn-din-bistrita-nasaud/

Podul Curții din Ilva Mare după restaurare sursa foto DJCBN

Podul de la Ilva Mare (Podul Târgului) reabilitat 2020 sursa foto DJCBN

Podul de la Mocod/Nimigea sursa foto http://digital-library.ulbsibiu.ro/jspui/bitstream/123456789/1138/10/Poduri_Patrimoniu_Wollmann_167-171.pdf

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%