Articol publicat pe presshub.ro
Traficul și consumul de droguri sunt fenomene asociate cu distracția, mai nou, tineri sau adulți, caută fericirea și extazul la diverse festivaluri de muzică, dar nu neapărat ca efect direct al performanțelor artistice ale soliștilor sau DJ-ilor ci cu ajutorul substanțelor psihoactive. Asocierea acestor festivaluri cu drogurile devine evidentă pentru tot mai multă lume, chiar din rândul părinților și a celor neinițiați. Nu trebuie să fi specialist antidrog ca să îți dai seama că așa numitele droguri de petrecere se întâlnesc la festival cu cererea. Practic aceste festivaluri se transformă într-o piață de desfacere pentru traficanții de droguri. Unul din sfaturile festivalierilor care circulă pe net este să nu te duci la plajă cu nisipul de acasă, adică vei găsi la festival ce vrei tu nu trebuie să riști să te prindă poliția pe drum sau la intrare.
În urma evaluărilor realizate de noi, am solicitat punctul de vedere al Poliției Române cu privire la incidența infracțiunilor la regimul drogurilor la marile festivaluri din această vară și am realizat un top al celor unde s-au constatat cele mai multe infracțiuni.
Top 5 festivaluri din punct de vedere al drogurilor
În perioada iunie-august 2022, la nivel național au avut loc mai multe festivaluri cu participarea unui public numeros, respectiv SAGA, NEVERSEA, ELECTRIC CASTLE, UNTOLD și SUMMER WELL.
- Pe locul I se află -Festivalul UNTOLD unde au fost constatate 138 de infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 44 de infracțiuni potrivit art. 336 alin 2 din Codul Penal – „Conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”;
Sursa foto: Untold.ro
- Pe doi este Festivalul ELECTRIC CASTLE unde au fost constatate 121 de infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 68 de infracțiuni potrivit art. 336 alin 2 din CP „Conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”;
Sursa foto: Electric Castle
- Festival SAGA este pe locul III, la foarte mică diferență de locul doi și au fost constatate 120 de infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
Sursa foto: SAGA FESTIVAL
- Pe patru avem Festivalul NEVERSEA unde au fost constatate 73 de infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 30 de infracțiuni potrivit art. 336 alin 2 din CP „Conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”;
Sursa foto: NEVERSEA
- Cel mai cuminte festival din acest an a fost Festivalul SUMMER WELL unde au fost constatate 3 infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 1 infracțiune potrivit art. 336 alin 2 din CP „Conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”.
Sursa foto: SUMMER WELL
Ce de făcut? Cum reacționăm ca părinți?
Prezintă interes faptul că festivalurile de pe primele două locuri UNTOLD și ELECTRIC CASTLE sunt organizate ambele în județul Cluj, devenind în timp renumite și pentru consumul de droguri.
Tinerii din toată Transilvania și nu numai participă în număr foarte mare la aceste festivaluri, unde după cum se vede oferta de droguri se întâlnește cu cererea. Nu toți tinerii sau participanții la festival sunt consumatori, dar dacă nu ar fi cerere nici traficanții nu ar avea clienți. Practic problema are mai multe fațete decât o abordare simplistă de genul etichetării tinerilor care merg la festival ca drogați. Astfel de abordări nu ajută cu nimic, însă e important pentru sănătatea tinerilor să știe la ce se expun prin consumul chiar și ocazional de droguri.
De asemenea, este important să știe ce anume substanțe consumă. Spre exemplu în Europa occidentală există politici publice care vizează desfășurarea în siguranță a vieții de noapte. Una dintre măsuri este instalarea unor aparate de testare a drogurilor. Care este beneficiul? În primul rând consumatorul, dacă tot consumă ceva, află în câteva minute ce conține praful respectiv. Acest lucru e important pentru viața consumatorilor pentru că mulți ajung la urgențe la spital și nu știu ce au consumat, iar medicii nu știu ce antidot să folosească. O altă parte bună este că autoritățile află în acest fel care sunt noile substanțe de pe piață și își pot adapta strategiile în funcție de acest lucru.
Ca părinți vă recomandăm să discutați problema consumului de droguri în mod direct și deschis cu copiii. Inevitabil ei vor ajunge la un moment dat să aibă de făcut o alegere: să încerce drogul sau nu. Momentul debutului în România este undeva la 12 ani, ceea ce înseamnă că trebuie cât mai repede să începeți această discuție. În lipsa informațiilor pe care părinții le pot pune la dispoziție tinerilor, ei sunt expuși altor medii de informare care pot influența această alegere. În general, consumatorii și traficanții laudă efectele nemaipomenite ale drogurilor, tocmai în ideea de a-i convinge și pe alții să consume și să cumpere droguri. Mulți tineri încep consumul în contextul unor petreceri sau festivaluri unde grupul din care fac parte dictează ce se întâmplă. Curiozitatea specifică vârstei și nevoia de integrare în grup, teribilismul sau unele probleme de adaptare pot favoriza consumul de droguri. Așadar mai bine faceți un efort ca părinți să vă informați și să vă familiarizați cu fenomenul și începeți în mod serios discuții deschise cu tinerii despre pericolul drogurilor recreaționale.