Presshub: Tulburătoarea poveste a unei filipineze traficate în România. Cum s-a închis dosarul la Constanța

Articol preluat din presshub.ro

Fetei din Filipine îi vom spune Maria, generic, din rațiuni de protecție a identității. E o mână de om, nu mai înaltă de 1,60 m, firavă, 27 de ani. Acum nu mai e în România, dar va păstra întotdeauna probabil doar pentru sine multe dintre episoadele traumatizante trăite în zona Moldovei.

În încercarea de a ajunge în Franța la mama ei, asiatica a ales soluția intermediară a unui pas în România în speranța că, mai departe, va izbuti să atingă destinația dorită. Suntem în anul 2019. 

E momentul când Maria a cunoscut online un băiat din Iași, care a ajutat-o la o cerere de viză ca sponsor. A decis să aibă o relație aici, în Europa, în perspectiva imediată a unei căsătorii, după care să poată merge în Franța. Sunt detaliile de început ale unui traseu al groazei.

Un an și jumătate de coșmar în Neamț

Odată sosită însă la Iași, ea petrece în oraș doar câteva luni, după care e gonită din casă de cea care ar fi urmat să-i devină soacră. 

Prin diferite legături pe care le va fi avut în zonă, se mută la Bicaz, unde încep cu adevărat marile probleme, din relatările ei. A nimerit acolo la o persoană care s-a oferit s-o sprijine mai departe, numai că, de fapt, ar fi introdus-o într-un sistem de exploatare sexuală și video chat. 

„Pandemie, contacte întrerupte cu exteriorul, nu era înregistrată nicăieri. Nu exista, pur și simplu!”, spune Ștefan Leonescu, expert advocacy și consilier juridic la Jesuite Refugee Services (JRS) România, o fundație umanitară de sorginte catolică, având ramificații în peste 50 de țări. El este oficialul care dezvăluie toate aceste amănunte ale unui caz bulversant, culese din contactul direct cu Maria și cu membrii comunității filipineze din București.

În jur de un an și jumătate ar fi durat întreaga poveste, iar la un moment dat fetei i s-a cerut să se mărite cu individul X pentru a acoperi în mare parte pericolul unui dosar de trafic de persoane. Sunt soți, la revedere! Dar Maria a refuzat!

„Polițiștii s-au spălat pe mâini”

„Au început amenințările că i se va pierde urma, ceea ce au și încercat să pună în practică. Au urcat-o într-o mașină, au plecat cu ea spre munte cu intenția de a o abandona efectiv undeva în pădure, pradă pentru animalele sălbatice. S-o mănânce urșii! I-au aruncat telefonul în barajul de la Bicaz, însă fata, într-un gest de curaj extraordinar, a reușit să sară din mașină și să fugă”.

Ștefan Leonescu, expert advocacy și consilier juridic

Maria a izbutit să ajungă la un post de Poliție din zonă, unde, comunicând în engleză, a povestit evenimentele, iar polițiștii au concluzionat înainte de toate că e vorba despre o ședere ilegală pe teritoriul României. Și au trimis-o pachet la Otopeni, la centrul de specialitate pentru migranți, cu scopul de a fi returnată în țara de origine. 

„Decât să documentezi niște fapte atât de grave și foarte greu de dovedit, mai bine te speli repede pe mâini și-o expediezi departe”, completează expertul JRS.

De la Otopeni la INML și apoi dosar pentru viol

În Otopeni însă, personalul a ascultat relatarea Mariei. Oamenii au intuit că e, totuși, ceva în neregulă. Au îndreptat-o către INML, de unde, în urma confirmării unor leziuni, apăreau indiciile că fata nu vorbise din închipuiri.

A urmat deschiderea unui dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru viol și loviri și alte violențe, cu declinare de competență către Parchetul similar de la Constanța. Nimic despre trafic de persoane.

Într-un răspuns oficial primit din partea instituției din Dobrogea, aceasta arată pe 18 iulie că „dosarul penal numărul Y a fost clasat prin ordonanța procurorului din data de 06.05.2022”. 

Iar traseul abrupt al Mariei în România s-a încheiat așa: a petrecut ultimele luni în București cu statut juridic de tolerat, a lucrat o perioadă ca picoliță într-un restaurant din Capitală pentru a câștiga un ban.

Și când procurorul de caz de la Constanța a dispus închiderea speței cu zero vinovați, a avut liber din partea autorităților române să meargă acasă, în Filipine, cu secretele ei nedeslușite purtate pe umeri și în suflet.

„N-am putut intra în dosar fără concursul ei”

Detalii mai oferă Ștefan Leonescu: „La Otopeni, fata a dat declarații, apoi a fost dusă într-un centru pentru străini. Abia după vreo două zile s-a putut discuta cu ea. Era traumatizată, șocată. Am cerut ajutor din partea comunității, să-i explice unde se află și ce se întâmplă cu ea.

Am încercat să-i acordăm asistență de specialitate, inclusiv sprijin juridic. I-am explicat cum am putea acționa pentru a se extinde cercetările de la viol la trafic de persoane, dar n-a dorit. N-am putut să intrăm în dosar fără concursul ei”.

La mijloc a jucat un rol important și un detaliu de factură psihologică: „Probabil s-a simțit într-un risc inclusiv prin conectarea la comunitatea filipineză din București, fiindcă, pentru ei, o astfel de experiență arată ca un stigmat pe viață, dacă se află adevărul complet și acasă.

E un sentiment al rușinii, care funcționează profund în acea parte a lumii, Asia de Sud-Est, unde trăiesc într-o cultură diferită, a tăcerii. Nu cer nimic, nu sunt învățați sau încurajați să se exprime.

Poate și de aceea e mai facil pentru rețelele de trafic de persoane să recruteze fete din acea zonă. Le e teamă să povestească, nu cunosc limba, combinația perfectă pentru autori”.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%