Mânca-vor săracii și se vor sătura și-L vor lăuda pe Domnul!

de Crin Triandafil Theodorescu

Un cerșetor în toată regula; haine ponosite, o siluetă prelungă strecurându-se printre razele de soare care pică pieziș sub candelabrul CeleiMaiFrumoaseBisericiDinLumeDupăHagiaSofia, părul alb, iar barba o desăvârșită învălmășeală de raze de lună. Un cerșetor regulamentar. Se apropie de mine și-ncerc să-i agăț privirea, își ține ochii în mochetă și doar vocea i-o văd ascuțită, părinte, vă rog să mă binecuvântați să dau astea cuiva! Și desface o sacoșă veche de rafie în care nu îndrăznesc să mă uit, mișcat de un neașteptat sentiment de pudoare, da-i zic vă binecuvântez să fiți fericit, de unde sunteți? Vin de la București și-l caut pe Hristos, și chicotește. Cerșetorul ăsta nu râde, chicotește. Îl caut pe Hristos, și mă prăbușesc în mine ca într-o apă albastră și veche, cutremurat. Că ăsta e visul meu cel de pe urmă, să-mi sărut pe frunte trecutul și să plec în lume să-mi caut Înviatul fără ceas și fără întrebări, doar cu o psaltire mică-n rucsac și cu marea în ochi. Oftez și-ncep rugăciunile, buzele șoptesc cuvinte, buzele mele sunt ca niște copii care se duc spre casă cuminți, ținându-se de mână pe o potecă însorită, după atâția ani nu le mai țin de hățuri, sunt pași pe pajiști trăgând la căruța Duhului Sfânt cu bucurie de bidiviu scos din grajd la soare, și-n timpul ăsta eu stau la taclale cu inima fără să mai am grija buzelor potcovite cu cuvintele potrivite. Era cândva un preot bătrân în Mangalia, din gura lui rugăciunile cădeau lovite, sparte, bucăți colțoase de vocabule spuse pe jumătate, rostogolite și încălecate ca valurile care se sparg de țărmuri înalte, și ani după aceea am înțeles, iar acum știu deplin. Că există un loc înalt al rugăciunii în care buzele rămân în spatele inimii, o ia inima nebună înainte și buzele, carne trecută și zbârcită, vin șontâc-șontâc în urma inimii; nu-i bateți cu pietre pe preoții bătrâni care par că batjocoresc cuvintele, închideți ochii și ascultați-le bătăile din coastă…Ta-tăl-nos-tru-ca-re-le-ești…

Și când se sfârșește Liturghia și-mi vine cerșetorul ăla la miruit îi spun deodată vă rog, vă rog să-mi faceți onoarea să mâncăm împreună, vreți? Băiatul nostru e plecat de-acasă, n-avem cine știe ce pe masă, dar n-aș vrea să plecați flămând după Hristos, vreți? Și chicotește iar cerșetorul și când intrăm în curte-i sar cățeii Ei în brațe și se joacă un timp, că doar cine s-a visat pe drumuri aude vocea din animale, Ea pune repede masa și zic rugăciunea mea de suflet, mânca-vor săracii și se vor sătura și-L vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul în inimile lor, vii vor fi în veacul veacului. Nu-i așa rugăciunea, David a spus-o nițel altfel, iar cei ce-l caută pe Dânsul, vii vor fi în inimile lor în veacul veacului, însă nu știu eu de la Hristos că împărăția lui Dumnezeu e în mine? Așa că acolo-L caut, iar cei ce-L caută în inimile lor, vii vor fi în veacul veacului, și chicotește cerșetorul ca la o glumă reușită. Apoi îl poftesc să ne spălăm pe mâini, și ne spălăm. Și mănâncă, Ea se scuză că n-avem decât ciorba aia de legume și niște tocăniță de cartofi cu murătură dar e așa de fericit, așa de fericit, cică așa ciorbă n-a mai mâncat vreodată și pot să-mi mai pun o porție, pot? Și-și pune, și râde Ea cu gura până la urechi, că una din căile care duc drept la inima femeii e să-i mănânci cu poftă mâncarea, râde încântată și deodată-i sună telefonul cerșetorului. Se scuză jenat, apasă pe-o tastă și-ncremenesc cu lingura-n ciorba aia de legume, cerșetorul meu vorbește într-o franceză de-a dreptul academică, Ea se uită-n ochii mei uluită și cred că tot aia vede-n ai mei, și după ce închide telefonul bâgui zăpăcit niște vorbe, nu vă supărați, dumneavoastră cine sunteți, și-atunci își ridică ochii și-și înfige privirile albastre drept în mine, m-a trimis părintele Alexandre aici, părintele Alexandre m-a trimis, și deodată-mi amintesc, Alexandre, preotul meu frate nebun după Hristos, preotul cu părul lung și imbrățișare caldă, ultima dată când ne-am despărțit, beți de dragoste, îmbrățișați unul în altul ca Pavel și Petru, Alexandre, să-ți iei nevasta și fetița și să vii la Lușca, să ne rugăm împreună, să râdem și să plângem și să bem ouzo cu portocale, fratele meu nebun după Hristos, o să vă culc pe-o saltea pe jos că n-am mai mult dar o să fim fericiți, și el mi-a șoptit în ureche o să vin, dar o să vin sub formă de cerșetor.

Într-o zi se va termina.

În ziua aia o să plâng puțin, că nu-i ușor să te dezbraci de pieile în care-ai stat ghemuit o viață. O să-mi împachetez Psaltirea și-o să plec cerșetor prin lume, să bat la porțile de la inimi și să întind mâna după milă și iubire. Că mai mare fericire decât să-L duci pe Hristos din inimă în inimă, desculț și bătut de vânturi, nu-i.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%