Primăria Municipiului Bistrița nu a realizat cele 3 blocuri ANL pentru militari, prevăzute de HG nr. 297/2015.

Primăria Municipiului Bistrița nu și-a onorat obligațiile față de Ministerul Apărării Naționale, dar și față de militarii care lucrează în Bistrița, unde funcționează una din cele mai importante unități militare din Transilvania, respectiv Brigada 81 Mecanizată.

Primăria are în schimb documente din care rezultă de ce nu a făcut 120 de locuințe, adică sunt 7 ani de justificări cu adrese către și dinspre ANL.

În urmă cu 7-8 ani, Primăria Municpiului Bistrița a pus pe hârtie mai multe proiecte fantasmagorice pentru care avea nevoie de mult teren, la momentul respectiv fiind identificate ca pretabile o serie de terenuri aflate în administrarea MApN și cunoscute bistrițenilor ca poligonul Unirea. Pe o parte din terenurile preluate de la MApN s-a realizat și celebra Pârtie de schi Cocoș, la o altitudine de 600 m, care nu funcționează mai deloc din diverse cauze, nu are zăpadă sau apariția unor alunecări de teren.

Prin hățișul documentelor oficiale, Primăria Municipiului Bistrița nu putea prelua pe gratis acele terenuri și s-a perfectat o înțelegere între cele două instituții, respectiv MApNa oferit terenul dorit de Primărie pentru proiectele sale, iar Primăria s-a angajat să asigure transferul a 120 de unități locative, situate în 3 blocuri realizate prin programe ANL.

Vedeți mai jos în ce condiții s-a făcut transferul de terenuri:

Extras din HG nr. 297 din 29 aprilie 2015

Articolul 2(1) Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, constituită din construcţii şi amenajări la terenuri, situate pe un teren în suprafaţă de 56 ha aflat în proprietatea municipiului Bistriţa, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.(2) Transmiterea imobilului prevăzut la alin. (1) se face în vederea realizării unor obiective de interes public local.

Articolul 3(1) Consiliul Local al Municipiului Bistriţa va transmite în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, conform legii, un număr de 120 de unităţi locative, situate în 3 blocuri, împreună cu terenul aferent acestora, realizate prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe pe un teren pus la dispoziţie de către Primăria Municipiului Bistriţa, identificat în CF Bistriţa nr. 52581, nr. cadastral 14850, în termen de 7 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Transmiterea locuinţelor prevăzute la alin. (1) se va face etapizat într-un procent anual de 25% din numărul total de locuinţe după primii 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”

La solicitarea saptamana.online, Primăria Bistrița a răspuns cu o adresă în care ne înșiră o serie întreagă de povești nemuritoare despre cum ea a vrut dar ANL nu a putut. Adică din 2010 până în 2021 nu s-a făcut nimic pe aceste subiect. Cert este faptul că în anul de grație 2022, adică la 7 ani de la emiterea HG 297/2015, exact când trebuia făcută recepția ultimelor locuințe, iar militarii din Bistrița ar fi trebuit să aibă la dispoziție un număr de 3 blocuri de locuințe, nu există nici măcar o cărămidă pusă, sau măcar vreo bordură. Primăria a dormit 7 ani și nici măcar nu a interesat-o de obligațiile asumate față de MApN, dar și față de militarii din Garnizoana Bistrița. Singura preocupare a fost să se acopere de hârtii prin care să mimimeze activitatea pe acest segment.

Vedeți mai jos răspunsul Primăriei

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%