„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Cristina Rusu, profesoara de Geografie din Bistrița care a câștigat la CEDO, transmite un mesaj de Ziua Internațională a Drepturilor Omului

Profesoara de geografie, Cristina Rusu este un exemplu pentru că a căutat și găsit dreptatea în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului într-un proces școală în care s-a reprezentat singură în mare parte și a obținut o condamnare a statului român pentru nerespectarea dreptului la liberă exprimare, ea este și un exemplu de avertizor de integritate. Profesoara Cristina Rusu a avertizat cu privire la neregulile repetate în organizarea Olimpiadei de Geografie și a Concursului Național de Cercetare Științifică-Geografie, a fost acționată în instanță de inspectoarea de Geografie, Doina Petrean. Cristina Rusu a pierdut procesul în România, s-a înscris la Facultatea de drept și apoi a câștigat la CEDO procesul cu statul român care nu i-a recunoscut dreptul la libertatea de exprimare. Profesoara Rusu Cristina a făcut o facultate de drept în timp ce se judeca prin instanțe și a ajuns să cunoască foarte bine jurisprudența CEDO, procedurile și modalitățile de atac, pentru că și-a făcut singură întâmpinările, pe care doar le superviza un avocat și le semna. Puteți vedea toată povestea aici și aici.

Mesajul Cristinei Rusu de Ziua Internațională a Drepturilor Omului:

„E Ziua Internațională a Drepturilor Omului (10 decembrie). Dacă anii trecuți am lăsat-o să treacă neobservată, în acest an o voi marca prin câteva constatări de pe parcursul celor 10 ani în care am luptat pentru drepturile mele, câștigate până la urmă la CEDO. Cu cât încălcarea drepturilor omului este mai mare și cu cât cel care le încalcă ocupă o funcție mai importantă, cu atât mai mult se va mobiliza sistemul ca să mușamalizeze totul. Așa s-a întâmplat și în cazul meu. Cum să dai dreptate unui profesor în fața unui inspector?! Încă n-am auzit așa ceva, nici acum, la 10 ani distanță. Mai bine îi închizi gura ,,obraznicului” care îndrăznește să reclame ceva, nici nu contează dacă ceea ce reclamă este adevărat, și toată lumea e fericită. Mai puțin profesorul, dar ce contează acesta în toată ecuația?! Sau ce contează elevii, în numele cărora a acționat?!

Să nu credeți că s-au schimbat aceste metehne în România ultimilor ani. Poate puțin, pe ici pe colo. La nivel național e aceeași lipsă de asumare a unei cercetări transparente a sesizărilor venite de la părinți sau profesori. Ne facem că cercetăm, dar plecăm din start cu ideea de a nu deranja persoana reclamată. Dovadă stau mesajele pe care le primesc de la colegi din țara și care îmi arată că încă sunt directori și inspectori ce confundă școala cu ograda proprie în care ,,domnesc” după bunul plac, crezând că vor fi veșnic în funcție. Evident, sunt și directori lideri și nu șefi, dar așa ar trebui să fie toți.

Se zice că la greu rămâi singur, cum plastic spunea și scriitorul Liviu Rebreanu (,,În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur”- Ciuleandra). De fapt, nu se zice, chiar așa este. Când am fost acționată în judecată de inspectorul de specialitate, majoritatea colegilor de geografie s-au îndepărtat de mine. Lașitatea și ipocrizia a mers până acolo încât, întâlnindu-mă în oraș cu o colegă (care-mi era, credeam, și prietenă), am început să conversăm, dar la scurt timp, fără nicio explicație, mi-a întors, efectiv, spatele. Nu mi-a luat decât câteva secunde să înțeleg: pe lângă noi trecea inspectorul de specialitate, iar colega nu dorea să fie văzută în compania mea. Desigur, au fost și colegii care m-au sprijinit, doi dintre aceștia inclusiv cu mărturii în instanță, motiv pentru care le voi fi veșnic recunoscătoare. La fel, unii colegi din școală m-au sprijinit moral în cei mai grei ani.

Nici aleșii neamului nu se înghesuie să facă dreptate unui om simplu. Îmi amintesc că, în perioada procesului din țară, convinsă fiind că mi s-a făcut o nedreptate prin chemarea mea în judecată, am scris multor autorități centrale și parlamentarilor din județ cerând o cercetare transparentă a ceea ce sesizasem eu anterior la ISJ-BN: președintelui țării, primului-ministru, ministrului Educației… . Autoritățile centrale au trimis solicitările mele Ministerului Educației (,,spre competentă soluționare”) și acolo s-a îngropat totul, în timp ce parlamentarii județului, fie nu mi-au răspuns, fie mi-au spus că au cerut lămuriri la autoritățile din domeniul educației, ceea ce, binențeles, nu s-a întâmplat. Despre instanțele de judecată din Bistrița, cele care s-au pronunțat în cazul meu, ce să mai zic?! Nu că n-aș mai avea ce, dar azi, de Ziua Drepturilor Omului, nu cred că merită aduse în discuție. Teoretic suntem ,,plini” de drepturi, practic unele dintre acestea ne sunt îndrăgite chiar de cei care ar trebui să ni le apere.

Ca urmare, într-un moment greu, singurul pe care te poți baza ești doar tu. Pe rețelele sociale toți iubim adevărul și suntem gata să luptăm pentru el sau să-i ajutăm pe alții să-l descopere, în realitate, ne retragem majoritatea în cochilia noastră ca nu cumva să avem probleme dacă susținem un coleg nedeptățit și, până la un punct, pot să înțeleg asta. Nu pot să înțeleg pe cei care merg mai departe și susțin abuzurile ,,șefului”, dându-se bine pe lângă acesta. În momentele grele vezi cu adevărat cine sunt oamenii în care ai crezut. De fapt, îi mai vezi și după ce ai reușit să-ți faci dreptate: printre primii care m-au felicitat după succesul la CEDO au fost unii cărora le cerusem, fără succes, ajutorul sau colegi care mă priveau anterior ca pe un reclamangiu de profesie.

Închei (oricum am scris prea mult), cu citatul lui Goethe ,,Adevărul este o torță, dar una uriașă, de aceea ne strecurăm cu toții clipind, temându-ne să nu ne pârjolească” și cu îndemnul de a nu uita, în orice împrejurare a vieții, că suntem oameni și așa trebuie să rămânem!”

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.