„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL: Verdictul UBB este destul de ambiguu

Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL, a declarat pentru DIGI 24 că: „Pentru mine și pentru PNL integritatea academică este extrem de importantă și va trebui să discutăm în interiorul PNL cum răspundem la aceste atacuri venite din partea USR și cum răspundem la acest scandal. 

Verdictul este destul de ambiguu. Va trebui să avem o discuție în interiorul PNL. Este ambiguu în sensul că nu există un verdict 100% dat de către UBB, asumat, mai mult, cere modificarea acelui doctorat, nicidecum retragerea lui. Sunt niște chestii care nu au logică. UBB a avut două comunicate de presă care s-au bătut cap în cap.

Dar trebuie să discutăm să vedem cum trecem peste acest scandal”.

Întrebat dacă în partid se discută despre o posibilă demisie, Sighiartău a declarat: „Când vom avea o ședință, vă vom spune despre ce se discută. Urmează să ne întâlnim. Demisia este un act unilateral. Când vom lua decizii le vom comunica. Cred că săptămâna viitoare ne vom întâlni”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sighiartau-despre-cazul-bode-va-trebui-sa-avem-o-discutie-in-pnl-zetea-daca-era-membru-psd-si-ar-fi-dat-demisia-2217039

Comunicatul UBB din 11 ianuarie 2023:

Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode.

Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.  În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii.


Reamintim că anterior publicării deciziei UBB privind plagiatul, liderii PNL au primit indicații despre cum să abordeze subiectul în eventualele declarații publice, fiind îndemnați să o atace pe jurnalista Emilia Șercan.

„Nu există dubiu că tot acest scandal este o vendetă politică împotriva ministrului Bode. Doamna Șercan a lansat niște acuzații netemeinice, fără o minimă pregătire de specialitate în domeniul studiilor de securitate și relațiilor internaționale sau în domeniul securității energetice. Domnia sa poate fi orice, dar numai obiectivă nu. Prezumția de imparțialitate pe care ar trebui să o aibă orice jurnalist pică în cazul de față, deoarece Emilia Șercan este autoarea unor plângeri împotriva ministrului Bode și, clar, nu poate fi bănuită de cele mai bune intenții”, scrie în punctajul trimis liderilor PNL, conform HotNews.ro.

Concluziile și exemplele de plagiat sunt disponibile aici:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.