Ministerul Public nu știe câte infracțiuni au legătură cu patrimoniul cultural național

Date:

În ultimii ani se constată tot mai des degradarea monumentelor incluse în patrimoniul cultural național și în Lista Monumentelor Istorice atât ca urmare a intervențiilor neautorizate dar și ca efect al lipsei de preocupare pentru întreținerea lor. Deși există legislație care să sancționeze aceste fapte și situații, prevederile legale sunt în general ignorate de autoritățile de aplicare a legii. Chiar și în situațiile în care se fac sesizări penale, cauzele respective trenează și nu ajung decât foarte rar în instanțe.

Conform Legii nr.50/1991 sunt considerate infracțiuni: a) executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor care privesc monumente istorice, cu excepţiile prevăzute de lege; b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii; c) întocmirea ori semnarea documentaţiilor tehnice – D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a proiectelor tehnice şi a documentaţiilor de execuţie, pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară, în condiţiile prevăzute de lege.

Informațiile preliminare pe care le deținem relevă că majoritatea sesizărilor transmise de Direcțiile Județene pentru Cultură (din subordinea Ministerului Culturii) către Inspectoratele Județene de Poliție și/sau Parchetele locale sunt clasate cu neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele nu prezintă pericol social.

Având în vedere această stare de fapt am încercat să aflăm care este situația exactă chiar de la Ministerul Public și am solicitat date statistice, pentru anul 2022, privind cazuistica înregistrată la nivelul instituției, și celor subordonate, în domeniul protecției monumentelor istorice cu privire la infracțiunile stabilite de legea nr. 50/1991. 

Răspunsul Ministerului Public este unul foarte elocvent: nu știm! Respectiv, aplicația pe care ministerul o folosește pentru a extrage date statistice nu evidențiază distinct infracțiunile din Legea nr.50/1991 cu privire la patrimoniul cultural național, de celelalte infracțiuni din lege. Cu alte cuvinte Ministerul Public nu este capabil să răspundă la o întrebare simplă: câte infracțiuni au avut loc în legătură cu monumentele istorice?

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult