Botoșaniul este sub cod roșu. Pompierii bistrițeni se deplasează cu 3 autospeciale pentru sprijin

Data:

„Trei autospeciale de intervenție încadrate cu patru pompieri militari de la Detașamentul pe Pompieri Bistrița se deplasează în sprijinului pompierilor de la ISU Botoșani.
Județul Botoșani se află sub avertizare cod ROȘU de viscol, ninsori și intensificări de vânt”, conform ISU BN.
Pompierii din Botoșani au fost azi la datorie, de mâine s-a anunțat COD ROȘU

23 de autoturisme în care se aflau 38 de persoane, o mașină care transporta patru persoane dializate și un microbuz cu 13 călători, din care doi copii, rămase înzăpezite între Ionășeni și Vânători, precum și între Vânători și Trușești, au fost ajutate să-și continue drumul de către pompieri. Aceștia se aflau într-o misiune de monitorizare, pe DN 29 D Botoșani – Trușești – Ștefănești, alături de prefectul județului, Sorin Cornilă.

Echipajul ISU Botoșani, prezent în teren pentru a monitoriza situația pe DN 29 Botoșani – Săveni, a intervenit pentru a scoate din zăpadă o autoutilitară și un autoturism, rămase înzăpezite la ieșirea din localitatea Unțeni.

La ieșirea din orașul Ștefănești, un autoturism în care se afla o persoană a fost scos din nămeți de un echipaj de pompieri.

Un microbuz în care se aflau trei persoane și un autoturism cu trei pasageri, rămase înzăpezite la Brăteni (comuna Dângeni) au fost scoase din zăpadă de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni.

Având în vedere faptul că pe majoritatea drumurilor județene și naționale din Botoșani se circulă în condiții de iarnă, vă recomandăm să nu porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

          ▪ Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

          ▪ Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

          ▪ Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

          ▪ Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...