Greva din educație continuă. Sindicatele scot profesorii în stradă

Data:

Negocierile de ieri cu guvernanții nu au fost satisfăcătoare pentru sindicaliștii din învățământ care au anunțat încă de ieri seară că se consultă cu toți membrii de sindicat și vor comunica astăzi decizia acestora. În urmă cu puțin timp, la ora 12, 00, liderii sindicatelor din învățământul preuniversitar au dat declarații, chiar în fața Guvernului, unde se desfășoară un miting de protest de amploare. Aceștia au precizat că greva continuă pe termen nelimitat și că este responsabilitatea Guvernului dacă examenele de sfârșit de ciclu vor trebui amânate. De asemenea, liderii de sindicat au precizat că oferta guvernanților este umilitoare și nu privește revendicările salariale cerute.

„Guvernanții nu au înțeles nimic. Oamenii demonstrează pentru că au fost jigniți, umiliți. E o acțiune de protest pentru demnitate. Vrem o țară în care nu acceptăm obediența și umilința. (…)
Ei (guvernanții, n.red.) trebuie să vină cu o ofertă către noi. Acțiunea de protest va continua. (…) Ei vor decide când acțiunea se suspendă sau nu. Pe baza propunerilor venite de la guvern, greva va continua”, a declarat liderul de sindicat Marius Nistor.

„Este intolerabil să fim acuzați că am fi manipulați de Rusia. Nemulțumirile sunt reale”, a mai spus el.

„Mă refer la tot ce se întâmplă în continuare, mă refer la examene, trebuie să răspundă Guvernul”, a declarat și liderul de sindicat Anton Hadăr.

La Bistrița este anunțat un miting de protest astăzi în piața Petru Rareș la Prefectură începând cu ora 14,00.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...