Examenele de sfârșit de an riscă să fie amânate, oferta Guvernului a fost declinată de sindicate.

Data:

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi că, dacă protestul în educație va continua, nu vor putea fi evitate reprogramarea examenelor naţionale sau prelungirea anului şcolar.

„Ministerul Educaţiei a făcut tot posibilul astfel încât să se reuşească parcurgerea tuturor proceselor educaţionale sau recadrarea lor din punct de vedere al calendarului, fără modificarea calendarului examenelor naţionale – Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII a şi examenul de Bacalaureat – şi mai ales fără prelungirea duratei cursurilor în anul şcolar. În cazul în care, în ciuda tuturor angajamentelor luate de către Guvern, se continuă protestul, nu vom mai putea să evităm consecinţe de tipul reprogramare examene sau prelungirea an şcolar şi cred că nu ne dorim niciunul dintre noi astfel de consecinţe. Sunt convinsă că se va putea găsi înţelepciunea şi formula pentru ca toţi copiii să poată da examenele la timp şi pentru a putea să-şi urmeze mai departe parcursul educaţional”, a spus Ligia Deca.

Întrebată despre Evaluarea Națională, în condițiile în care marți încep înscrierile, ministrul a precizat că va decide dacă este nevoie de extinderea calendarului existent, în funcţie de resursa umană.

„Perioada de înscriere pentru Evaluarea Naţională are loc într-adevăr între 6 şi 9 iunie. În funcţie de resursă umană disponibilă în fiecare unitate de învăţământ la momentul 6 iunie, vom decide, similar cu perioada de înscriere pentru examenul de Bacalaurat, dacă este nevoie să extindem sau nu calendarul existent”, a declarat ministrul Educației.

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor, iar greva angajaților din învățământ continuă.

“Ne-au chemat să ne anunțe că a fost adoptată OUG. Nu există niciun element de noutate, iar mai departe încă se pot continua negocierile la nivelul Ministerului Muncii pe viitoarea lege. Soluția trebuie să fie cea dorită de colegii mei. De marți încolo vor continua acțiunile de protest”, a anunțat președintele Federației Sindicale din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, citat de G4Media.ro.

“Oamenii sunt cei care sunt suverani, oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii decid dacă ea încetează sau nu. Până în acest moment oamenii au spus că nu e acceptat ca grila să se aprobe în 3 ani de zile. Oamenii au semnat pentru asumarea unei greve, ei decid dacă cedează sau nu”, a spus președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, potrivit sursei citate.

Guvernul a adoptat joi o Ordonanța de Urgență care prevede creșterea salariilor cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic din învățământ și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic.

Cu cât cresc salariile din educație conform ministerului?

Guvernul a aprobat joi ordonanţa care stabileşte majorări ale salariilor în învăţământ, cu 1000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat trei exemple de salarii pe care cadrele didactice le vor avea, în funcție de experiență. Un profesor cu studii superioare debutant are acum fără niciun spor 2.376 lei net și ar ajunge, prin OUG adoptată, la 2.956 lei net. Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv, experiență între 5 și 10 ani, va trece de la salariul actual, fără niciun fel de spor, de 2.713 lei, la 3.365 lei net. Un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime va trece de la 3.985 lei la 4.707 lei net. „Sporul de dirigenție se aplică la 70% din cadrele didactice, mulți au plata cu ora. Dacă e să vorbim pe venituri, e o altă discuție”, a adăugat Deca.

„Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală reluând procesul educaţional. Cu toţii am fost martori, în ultimele două săptămâni, a unor mişcări de protest în rândul cadrelor didactice şi a personalului din învăţământ care au adus în prim plan nevoia de sprijin pentru educaţie. Am auzit vocea tuturor şi demersurile realizate de către coaliţie şi puse în fapt de către Guvernul României sunt un semn. În acest sens, am comunicat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, în diferite formate la nivel guvernamental, dar şi la nivelul Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii cadrelor didactice şi am căutat soluţii. Sigur că mai avem multe de făcut pentru a ajunge să avem acel sistem, însă, practic, prin actul normativ adoptat astăzi reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice. Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic”, a afirmat Deca.

Majorările se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, iar impactul financiar asupra bugetului general consolidat pentru anul curent se ridică la 2,168 miliarde de lei. De majorările salariale prevăzute în OUG beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior.

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua Lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an, 30% în al doilea an şi 30% în al treilea an.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...