Trei elevi au obținut premii la Concursul Național de Cercetare Științifică, domeniul Geografie

Data:

În perioada 10 – 13.07.2023, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar județean Ilfov au organizat desfășurarea fazei naționale a Sesiunii de comunicări științifice ale elevilor din clasele liceale pentru disciplina geografie, la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” Ilfov. În total au participat 100 elevi la trei secțiuni: geografie fizică (25 elevi), geografie umană (37 elevi) și geografia mediului (38 elevi).

Concursul constă în elaborarea unei lucrări de cercetare pe o temă geografică din orizontul local și prezentarea publică a acesteia, în fața unei comisii de evaluare și a auditorului. Fiecare probă este punctată cu maxim 50 puncte, punctajul final fiind suma punctajelor celor două probe (maxim 100 puncte).

Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de trei elevi: Andron Flaviu și Sidor Cristian de la Colegiul Tehnic INFOEL, respectiv Iurtăn Daria de la Liceul cu Program Sportiv. Toți cei trei elevi au fost premiați. Sidor Cristian a luat o mențiune după ce a ocupat locul V, iar ceilalți doi elevi au primit premii speciale.

Cristina Rusu profesoara de geografie care i-a pregătit pe elevii de la INFOEL a scris pe Facebook: „Mândră de elevii mei care au obtinut locul V (mentiune) și premiul special la Concursul National de Cercetare Științifică, domeniul Geografie (Măgurele, Ilfov). Felicitări și colegei Luminița Ujica (LPS) pentru premiul special obținut de eleva dânsei!”

Am luat legătura cu Andron Flaviu, unul dintre elevii participanți. El a prezentat o lucrare intitulată „Aspecte privind aria protejată Masivul de sare de la Sărățel” cu care a câștigat un premiu special al juriului. Flaviu este elev la Colegiul Tehnic INFOEL și a terminat clasa a XI-a. El este pasionat de geografie de mic și spune că a avut parte de profesori foarte buni la această materie, deși frecventează un liceu cu profil tehnic. Pe viitor Flaviu vrea să urmeze o facultate cu profil tehnic. Am aflat, de asemenea, că Flaviu lucrează în timpul verii la RAAL și adună bani pentru școala de șoferi, iar pentru a putea participa la concurs și-a luat niște zile libere.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi text

De la stânga la dreapta: Sidor Cristian, prof. Cristina Rusu și Andron Flaviu

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...