La solicitarea saptamana.online, Direcția de Sănătate Publică BN ne-a comunicat că în primul semestru al anului 2023 au fost efectuate 6 acțiuni de control la centrele pentru bătrâni din județul Bistrița-Năsăud, în limita competențelor stabilite prin Ordinul MS nr. 824/2006, fiind întocmite 6 procese verbale de constatare și un proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Direcția de Sănătate Publică Bistrița — Năsăud are în evidență 21 unități care asigură cazarea și îngrijirea persoanelor vârstnice. Acestea au o capacitate totală de 771 locuri cu un număr de 679 beneficiari prezenți la data de 14.07.2023.
Cu ocazia acțiunilor de control menționate anterior, a fost constatată o neconformitate Nepăstrarea de probe alimentare din mâncarea servită beneficiarilor, timp de 48 de ore, în spații special destinate, fiind încălcate prevederile Ordinului MS nr. 976/1998, Anexă articolul 37, litera e). Sancțiunea aplicată în conformitate cu prevederile HG 857/201 1, art. 41, lit. e) a fost amendă contravențională în valoare de 3000 lei. A fost stabilită măsură imediată de remediere a neconformității, respectiv păstrarea probelor alimentare din meniul servit beneficiarilor, timp de 48 ore, la temperatura de 4 0C, în spațiu frigorific destinat acestui scop și s-a trasat sarcină permanentă pentru respectarea Ordinului MS nr. 976/1998, Anexă – articolul 37, litera e).