La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Politiei municipiului Bistrita – Biroul de Ordine Publică, Biroul Investigații Criminale și Biroul Rutier, împreună cu cei ai Biroului Protecția pentru Animalelor și jandarmi au organizat și desfășurat o acțiune în sistem integrat, pe linia prevenirii şi combaterii traficului și consumului de droguri precum și prevenirii și combaterii săvârșirii infracțiunilor cu violență și la regimul rutier, anunță Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost efectuate verificări pe raza municipiului Bistrița, fiind legitimate 40 de persoane și oprite pentru verificări mai multe autoturisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 2.030 de lei, au fost efectuate 7 testări cu aparatele etilotest și DrugTest, a fost constatată o infracțiune și au fost reținute 2 permise de conducere.
În cadrul acțiunii, polițiștii Biroului Rutier au constatat, în flagrant delict, o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Vizat de comiterea faptei este un bărbat, de 31 de ani, din Bistrița care a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul consumului de amfetamină și metamfetamină. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.