Ieri se lucra la pasajul din Decebal cu două foreze de mari dimensiuni care sapă locurile în care se vor turna ulterior stâlpii de susținere sau pilonii. Precizăm că lucrările la pasaj au fost întrerupte mai multe luni de zile în urma unei sesizări depuse la Inspectoratul de Stat în Construcții Bistrița-Năsăud care a verificat lucrările și a dispus realizarea unei expertize. În urma realizării expertizei s-a decis realizarea unor noi piloni pe segmentele de iesire și intrare în pasajul subteran.
Lucrările sunt astfel destul de întârziate, având în vedere că suntem în luna octombrie și termenul de finalizare este 31 decembrie 2023. De precizat că, în cazul în care nu se finalizează la timp lucrările, Primăria Municipiului Bistrița va avea de achitat întregul proiect din fonduri proprii, riscând astfel intrarea în incapacitate de plată.
Mai mult, reprezentanții constructorului MIS GRUP au acuzat funcționarii din Direcția Tehnică a primăriei că nu sunt bine intenționați și mai mult blochează decât descurcă lucrurile. Dacă administrația și constructorul nu reușesc să finalizeze la termen acest șantier bistrițenii vor avea de achitat toate costurile cu proiectul, iar factura nu este deloc neglijabilă.