ANAF a scos la licitație mai multe terenuri aparținând fostei șefe a Autorității Naționale de Restiture a Proprietăților (ANRP) Crinuța Dumitrean, executată în urma unui dosar în care instanța a dispus confiscarea de la aceasta a sumei de 400.000 de euro, apreciată de autorități ca fiind primită ca mită, chiar dacă faptele din dosarul în care a fost trimisă în judecată, în 2016, de către DNA s-au prescris, scrie profit.ro. De asemenea, Fiscul vinde și un teren din București al Elenei Udrea, ajuns la a doua licitație și, în consecință, cu prețul redus cu 25%. În total, cele șapte terenuri din Ilfov ale Crinuței Dumitrean (4 milioane de lei cu TVA) și terenul din București al Elenei Udrea (6,8 milioane de lei cu TVA), se apropie de 11 milioane de lei.
Crinuța Dumitrean a scăpat prin prescripție de două dosare de corupție din afacerile de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) unde a fost plasată de Ioan Oltean, vicepreședintele PNL la vremea respectivă, fost lider PDL, cunoscut pentru relația specială pe care a avut-o cu Dumitrean și care a recunoscut că a recomandat-o lui Emil Boc, premierul de atunci.
Terenuri ale Crinuței Dumitrean scoase la vânzare de ANAF
- teren arabil extravilan 14.965 mp, comuna Dascălu, Ilfov – preț pornire 407.837 lei fără TVA (485.326 lei cu TVA)
- teren arabil extravilan 10.000 mp, comuna Dascălu, Ilfov – preț pornire 285.304 lei fără TVA (339.511 lei cu TVA)
- teren arabil extravilan 9.400 mp, comuna Dascălu, Ilfov – preț pornire 268.218 lei fără TVA (319.179 lei cu TVA)
- teren arabil extravilan 8.583 mp, comuna Dascălu, Ilfov – preț pornire 595.075 lei fără TVA (708.139 lei cu TVA)
- teren arabil extravilan 5.000 mp, comuna Tunari, Ilfov – preț pornire 286.821 lei fără TVA (341.317 lei cu TVA)
- teren arabil extravilan 25.000 mp, comuna Afumați, Ilfov – preț pornire 478.102 lei fără TVA (568.941 lei cu TVA)
- teren arabil intravilan 1.000 mp, orașul Voluntari, Ilfov – preț pornire 996.543 fără TVA (1.185.886 lei cu TVA)
- Total 3,4 milioane lei fără TVA (4 milioane lei cu TVA)
Ce legătură are Ioan Oltean cu aceste terenuri?
Potrivit lui Ioan Oltean, acesta a fost mandat să cumpere anumite terenuri în numele Crinuței Dumitrean la un moment dat. Aspecte confirmate de Oltean într-o emisiune la Antena 3 în preajma scandalului de corupție din 2015. Din declarațiile de avere ale celor doi a rezultat foarte clar că amândoi aveau cumpărate terenuri în vecinătate. Astfel, Ioan Oltean avea 2.000 mp în Voluntari/ Crinuţa Dumitrean- 1000 mp în Voluntari, Ioan Oltean- 1000 mp în Afumaţi (obţinut în 2006)/ Crinuţa Dumitrean- 25.000 mp în Afumaţi ( tot în 2006), Ioan Oltean- 3.000 de mp în Tunari/ Crinuţa Dumitrean- 5.000 mp în Tunari.
Dacă Crinuța Dumitrean pierde aceste terenuri, nu același lucru se întâmplă cu Ioan Oltean care a fost spălat de orice acuzații ca la NUFĂRUL, cu soluția că fapta nu există. Realitatea este că procurorii nu au avut alte probe decât interceptările și că fapta a existat, doar că nu a fost dovedită cu probe, pentru că interceptările au fost eliminate din dosar.
Cu ce se ocupă Ioan Oltean?
Ioan Oltean face la Bistrița afaceri imobiliare pe bani mulți, are în lucru tot felul de proiecte și mai toată ziua e pe la Primăria Bistrița la urbanism, unde știe toată lumea că dosarele trebuie împinse și unse ca să poți construi ceva.
În rest, face consultanță politică probono deși nu e clar câtă influență politică mai are prin PNL. Gurile rele spun că ar exista o aripă din PNL care este controlată de Oltean, grup format din foștii pdl-iști, însă până în prezent nu s-au manifestat de niciun fel.
Fostul deputat și-a cerut și drepturile de pensie specială în instanță, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul care le interzicea. Ioan Oltean și alți 6 deputați au cerut retroactiv banii de pensie specială.
Cel mai longeviv parlamentar, Ioan Oltean, care și-a încheiat activitatea în Parlament după mai bine de 20 de ani și 6 mandate, a declarat că pensia lui specială ajunge la 10.000 de lei lunar.