Ioane, nu mi-ai zâs de mult că mă iubești!

Date:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Obișnuiesc să-i întreb, înainte de a ieși pe ușa CeleiMaiFrumoaseBiserici, dacă au spus iubiților că sunt iubiți. Dacă în urechile lor au ajuns cuvintele astea, de la ai lor. Mă privesc lung, lung, lung ca țara asta a Năsăudului în care să-ți declari dragostea e dovadă de imaturitate și vulnerabilitate ridicolă. Ca-n bancul ăla, Ioane, nu mi-ai zâs de mult că mă iubești, tu Mărie, ț-am zâs când te-am luat de nevastă, dacă se schimbă ceva, te anunț io. Că nu despre a ști e inima omului, ci despre a simți. De știut știi cu capul; iubirea nu-i cu capul- de aceea se spune că iubirea e nebună- e cu pieptul, are culcuș în cuptorul de sub coaste, o covățică cu plămadă în care se macină făinuri și când omul iubit îți spune iubirea se pornește deodată aluatul ăla să dospească a pâine caldă. Că asta ne separă fundamental de ceilalți membri ai regnului animal. Cuvântul întrupat. La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Iar Dumnezeu, știm tot de-acolo, Dumnezeu este iubire. Deci iubirea e cuvânt. Deșertare, inundație, lacrimă, îmbrățișare, efuzie, curgere peste marginile tale spre celălalt; teologii o numesc kenoză. Chestii complicate, subtile, atâta teologie s-a scris pe lumea asta că dacă o citești pe toată uiți de unde ai plecat. Lasă, tu rezumă-te la atât, iubește. Și zi că iubești. N-am întâlnit putere mai mare ca dragostea, când o să tăcem toți, închiși în sufletele noastre ca în niște cetăți cu ziduri înalte și o să facem din cuvinte cărămizi pentru bastioanele suficienței, atunci vom redeveni toți un mare trib de neanderthalieni.

Eram pe scaunul spovedaniei, s-a ridicat tanti Ana, acum cea mai în vârstă femeie din casa lușcănească a Domnului, și înainte să iasă pe ușa confesionarului s-a întors deodată spre mine și-a zis să știți că vă iubesc. Am plâns; sunt un plângăcios, și cu cât plâng mai mult cu atât mi se întinde epiderma inimii în lume. Când n-o să mai fiu în stare să plâng mă duc în peșteră și trag un munte deasupra; omul care nu iubește nu e folositor, se pietruiește pe sine.

Du-te, bă acasă cu un buchet de flori și spune-i că o iubești. Spune-i băi la telefon că o iubești și abia aștepți să te îmbraci în brațele ei și lasă-i pe colegii tăi de muncă să râdă înfundat de tine, că cine râde mai la urmă râde mai sănătos. Dă-i de mâncare iubire, că șnițele își face singură. Sună-ți mama și spune-i că o iubești, acu, cât mai ai numărul ei de telefon în agendă, că vine vremea în care vom fi șterși toți din contacte, rând pe rând. Lasă lumea să-ți zică sentimentaloid decrepit, romantic întârziat, relict medieval, tu fă-ți din dragoste haine de pus pe inimile celor din jur, că iubirea e singura chestie care traversează impermeabilul care desparte lumea asta de cea trecută și viitoare.

E un pasaj superb la Ioan, în capitolul 21, când Desculțul meu era Înviat deja; îl întreabă de trei ori pe Petru, Petrule, mă iubești tu pe mine? Da, Doamne, Tu știi că te iubesc. Normal că știe, dâââng! E Dumnezeu. Dar până și Dumnezeu are nevoie să i se mărturisească asta, cu gurile noastre de lut dat cu ruj. Și atunci celălalt de lângă tine?

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cârcotașul de serviciu o nouă rubrică pe saptamana.online

Da, e adevărat. Am lansat o nouă rubrică și...

Polițiștii au confiscat 3,5 tone de petarde și artificii din operațiuni ilegale

Aproape 3.500 de kilograme de articole pirotehnice au fost...

ADI DEȘEURI: Ultima campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase din acest an

”IMPORTANT!Săptămâna viitoare cetățenii județului Bistrița-Năsăud pot scăpa dedeșeurile voluminoase...

Cablurile hocus-pocus! Cablurile îngropate de RDS ies pe fațada monumentelor istorice!

La Bistrița se lucrează intens chiar dacă suntem deja...