Articol preluat din presshub.ro (sursa foto copertă Cluj24)
Șeful Secretariatului de stat pentru Revoluționari demis de către Marcel Ciolacu, printr-o decizie publicată în mare viteză în Monitorul Oficial, în seara zilei de 27 decembrie, afirmă că decizia l-a luat prin surprindere.
Mihai Dodu a fost a declarat, pentru PRESShub, că nu a fost informat anterior care sunt motivele pentru care este destituit cu trei zile înainte de finalul anului. Totuși, consideră că miza este mai mare decât supărarea lui Marcel Ciolacu că i-a fost retras titlul de revoluționar.
Mihai Dodu este cel a cerut reanalizarea dosarului premierului privind „rolul determinant” pe care l-ar fi avut în Revoluția din 1989. O comisie specială din cadrul secretariatului a constatat că Marcel Ciolacu nu îndeplinește condițiile pentru a primi certificat de revoluționar și a votat cu majoritate să îi retragă acest document.
Decizia de demitere a lui Mihai Dodu, luată în perioada sărbătorilor și publicată rapid în Monitorul Oficial vine la șase luni după ce Secretariatul de stat pentru Revoluționari (SSR) a decis retragerea certificatului de „luptător cu rol determinant” la Revoluția din 1989 deținut de Marcel Ciolacu și la două săptămâni după ce Mihai Dodu a explicat, pentru Recorder, de ce liderul PSD a obținut în fals acest document.
În noiembrie, Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control la Secretariatul de Stat pentru Revoluționar.
Șeful Secretariatului pentru Revoluționari demis de Ciolacu: Nu o oprească dosarul de la Tribunalul Buzău, ci mai degrabă să facă șicane Serviciului Juridic
PRESShub a discutat cu Mihai Dodu joi dimineață, la scurt timp după ce acesta a aflat că a fost destituit de către premierul. Șeful Secretariatului de Stat pentru Revoluționari demis de Ciolacu crede că prin această manevră premierul poate influența procesul pe care l-a deschis la Tribunalul Buzău, în care contestă decizia comisiei care i-a anulat certificatul de revoluționar.
Mihai Dodu a fost deja înlocuit de Sever Romulus Stana, fost consilier al fostului primarul de la Sectorul 6, Gabriel Mutu, președinte interimar al PSD București, iar în trecut a lucrat în calitate de consilier la ANSVSA. De asemenea, în anul 2019 a fost prefect al Capitalei.
PRESShub: De ce ați fost destituit? Care este argument oficial?
Mihai Dodu: Nu am niciun argument, este doar o decizie politică. Postul este politic (Mihai Dodu a fost numit șef al SSR de către fostul premier Nicolae Ciucă – n.r.). Desigur că se poate lega foarte clar de cazul premierului Ciolacu.
Din momentul în care, conform legii, cazul premierului trebuia să intre în comisie (de analiză a dosarului de revoluționar – n.r.), a început cumva numărătoarea inversă în ceea ce privește rămânerea mea în funcție.
Credeți că acum, dacă a fost numit un nou șef la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, se va opri dosarul de la Tribunalul Buzău, prin care premierul Marcel Ciolacu contestă decizia de retragere a certificatului? Ce s-ar putea face de acum încolo?
În mod concret, nu o să oprească dosarul, ci mai degrabă să facă șicane Serviciului Juridic al SSR, să nu se prezinte în instanță.
Să tărăgăneze mai degrabă?
Da, da. De exemplu, să nu semneze delegațiile de plecare la Buzău pentru juristul instituției. Șicane din interior, astfel încât să nu știe presa, dar de fapt să câștige în instanță Marcel Ciolacu. Și să se spele situația.
Ați avut vreo discuție cu dumnealui legat de povestea asta, eventual în care să vă fi amenințat?
Nu a fost nici o amenințare. A fost ca o stare de fapt. În iunie, după ce comisia din cadrul instituției a luat decizia anulării certificatului și demararea acțiunii în instanță, am fost sunat de către premier și mi-a spus că are tot dreptul din lume să dea în judecată instituția. Și atât.
Asta este corect, are acest drept. Dar nu au mai fost alte discuții?
Nici consilierii nu mi-au zis ceva, mi-au spus că nu s-a pus în discuție. Totul a fost acum, în viteză, ca un fel de restaurație. Un blitzkrieg. Nimeni nu se aștepta.
Aseară târziu s-a luat decizia, publicată direct în Monitorul Oficial. Eram secretar de stat la ora 5.00 și la ora 7:00 nu mai eram, cu tot cu publicare în monitor.
Mai ales că este 28 decembrie, între sărbători, putea să mai aștepte până după 1 ianuarie. Dar graba aceasta are o miză juridică imediată? Urma să se întâmple ceva în perioada următoare și trebuia oprit.
Noi eram obligați de către Parchetul General să readucem în discuție situația orașelor cu rol determinant la Revoluția din 1989. Sunt mai multe orașe, printre care Brașov, Craiova, Piatra Neamț, Suceava, Arad ș.a.m.d., la care avem dovezi indubitabile de la Parchetul Militar că nu au existat victime până la fuga lui Ceaușescu.
Asta înseamnă „rol determinant”, să-ți fi pus viața în pericol până la fuga dictatorului și sistemul represiv să fii creat victime în orașul X. Și noi asta urma să facem.
Deci miza nu era numai Marcel Ciolacu, ci una mult mai mare, mult mai consistentă.
Da. Eu vorbesc aici din profunzimea fenomenului. Nu este vorba doar de vârful piramidei, că azi ești premier, mâine nu mai ești. Dar aceste favoruri rămân peste ani, aceste beneficii date de statul român. Acum omul spune că i se cuvin, chiar dacă le-a luat prin fraudă sau prin impostură. I se cuvine indemnizația care încă de acum 20 de ani i se tot dă.
Trebuia să vină o victimă autentică, un băiat de erou, ca să să facă asta? Nu, ca să respecți legea trebuie să fii în spiritul legii, să ai niște principii. Nu neapărat X, după nume, să acționeze. Eu mi-am propus să respect legea, autenticitatea termenului de revoluționar, să nu mai fim etichetați ca niște îmbuibați sau impostori.
Nu este de vină o victimă adevărată că alții și-au luat certificate la tiparniță, cu probe false în dosare ș.a.m.d.
Cine este Mihai Dodu?
Mihai Dodu avea 9 ani, la Revoluția din 1989. Tatăl lui a ieșit în stradă, crezând în mesajul: ”Libertate te iubim! Ori învingem, ori murim!” Tatăl lui Mihai s-a sacrificat. Mihai e liber. Vedeți aici un interviu cu Mihai Dodu la Bursele Unsettled susținute de Freedom House Romania.
Citiți continuarea în presshub.ro