Într-o dimineață se va face lumină iar

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Întunecata zi în care năvăliră în mine barbarii cu săbiile goale și urlând, afurisita zi când mi-au smuls din piept cea mai frumoasă inimă pe care am purtat-o vreodată. Sipetele cu aurul, smirna și tămâia jefuite, călcate în copite de cai inocenți, însângerați de pinteni și îngroziți de durere. Răcnetele lor în urechi, că viața e făcută din foarte mult #trebuie, din #sănudezamăgești, din #vezicezicelumea. Când mi-au strigat că sunt gol și eu m-am privit și i-am crezut, și de-atunci oricâte haine au crescut peste mine, straturi organice pe trupul meu plămădit de suflarea Domnului, tot gol și deșert uscat am rămas, că ei mi-au răcnit și eu i-am crezut, ei au urlat și eu i-am ascultat. Ziua care a despărțit timpul în care le-am avut pe toate și toate erau bune de cel în care totul a devenit prea puțin și plin de maioneză.

Întunecata zi în care irozii au ucis copilul paradisiac care am fost, târându-i sufletul în goana cailor, pe ulițele raiului unde-am trăit fără griji. În care m-au luat în robie și m-au sfâșiat cu lanțuri grele, până la râul Babilonului, unde mi-am agățat harpa în salcie, și mi-au cerut mie cântare din Sion și limba mea, uscată de dor, a tăcut și s-a înecat în lacrimi.

Dar într-o dimineață se va face lumină iar; am să scot din peșterile mele tainice copilul și-l voi pune pe tronul vieții mele, să guverneze gol și îndestulat și credincios fără de întrebări. Copilul ăla perfect care am fost, ucis la Bethleem de irozii de inimi, al 14.001-lea copil. Și Dumnezeu se va întoarce sub formă de copil (grăbit ca unul care și-a uitat cheile de la împărăția cerurilor în poarta raiului) și ne vom juca împreună, în nisipul plajelor din Mangalia, de-a soarele și de-a neînserarea, cu două fire-două paie și-o scoică albastră prin care se vede cerul trăgând ștrengărește cu ochiul.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult