Pârtia Cocoș declarată oficial defectă! Acum are suficientă zăpadă dar nu funcționează teleschiul

Data:

Problemele continuă să afecteze Pârtia Cocoș din Bistrița celebră pentru că e făcută la o altitudine de 600 de m și că s-au îngropat 5,5 milioane de euro dintr-un credit pentru realizarea visului unui primar PSD în ciuda tuturor celor care avertizau că e o greșeală. Acum natura și-a făcut datoria, a nins suficient la Bistrița dar s-a stricat instalația de teleschi.

Pârtia Cocoș a funcționat 2 zile anul acesta și apoi au venit ploile, temperaturile pozitive au topit zăpada, dar a apărut și o defecțiune la instalația de teleschi.

Bistrițenii doritori de schi și care ar vrea totuși să profite de vremea bună de acum, când a nins la Bistrița, sunt supărați că administrația a anunțat că nu mai investește în pârtie și uite că au apărut problemele. Mai mult ei acuză că nu se mișcă nimic la pârtie, nu răspunde nimeni la telefon, pentru că nu e nimeni acolo. Angajați plătiți tot timpul anului.

În favoarea administrației am avut și frig, au făcut și zăpadă, dar s-a stricat teleschiul.

La rugămintea unor bistrițeni am întrebat la Primărie dacă se știe ceva. Oficial e o defecțiune și nu se știe când se va putea redeschide pârtia.

Ce spune unul dintre bistrițeni: „Suntem o grămadă de instructori de schi care așteptăm după ei să repare, ca să ne reluăm orele, este plin de copii care așteaptă și pe care i-am tot amânat pentru că au zis mâine, poimâine că deschid etc. Plus că vine vacanța de schi unde mulți părinți nu își permit să trimită copiii în tabere de mii de lei.”

Pe surse, se spune că este nevoie de o piesă ce trebuia să ajungă din Italia, piesa a ajuns dar ghinion nu era aia de vină, cică era motorul, trebuia dus la bobinat, după au zis că și frânele trebuie schimbate etc. Dar oare dacă nu reușesc să găsească problema, întrebarea este, oamenii ăștia care lucrează acolo sunt capabili, adică au ei pregătirea necesară pentru asta? Totuși nu-i trage nimeni la răspundere, nu se grăbește nimeni să prindă încă niște zile din acest episod de iarnă? Apoi instalațiile astea au avut și ele parte de revizie cum trebuia, să nu avem vreo tragedie?

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult