Un șofer din Beclean a fost prins băut la volan de două ori în aceeași zi

Data:

La data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat în flagrant delict un șofer care se afla sub influența alcoolului de două ori în aceeași zi, fapt pentru care s-a ales cu două dosare penale conform unui comunicat de presă al IPJBN.

„Pentru control în trafic, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Beclean. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind dispusă și suspendarea dreptului de a conduce vehicule.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au depistat din nou în trafic autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...