Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a anunțat că PSD renunță la serviciile a cinci primari în funcție care nu se mai regăsesc pe lista de candidați ai PSD la alegerile din 9 iunie 2024.
Este vorba despre primarii din Salva, Ciceu Mihăiești, Rebra, Nimigea și Josenii Bârgăului, respectiv Gheorghe Onul, Valentin Mureșan, Ștefan Danci, Mircea Runcan și Nicolae Vrâncean.
Nicolae Vrâncean de la Josenii Bârgăului este posibil să candideze fie independent fie din partea unui alt partid.
PSD a mai anunțat că la Nușeni va avea o alianță electorală cu PNL, adică un candidat de primar comun pe Ioan Mureșan şi listă comună la Consiliul Local.
Cu excepția Năsăudului și comunei Chiochiș, PSD a stabilit cu cine va merge la alegerile din 9 iunie și a comunicat lista de candidați la primării.
În ceea ce privește listele pentru Consiliul Județean, vor rămâne mulţi dintre cei actuali, „dar vor apărea sigur şi feţe noi” a precizat Radu Moldovan, criteriul principal de departajare fiind activitatea politică din teritoriu și susținerea pe care o primesc consilierii din partea organizațiilor locale.
Lista completă cu candidații PSD:
1. Beclean- domnul Nicolae Moldovan
2. Sângeorz- Băi – domnul Cristian Ionel Pop
3. Bistrița Bârgăului – domnul Vasile Laba
4. Braniștea – domnul Cornel Săsărman
5. Budacu de Jos – domnul Florin Sandu Simionca
6. Budești – domnul Vasile Codrea
7. Căianu Mic – domnul Paul Dumitru Știr
8. Cetate – domnul Lucian Tarniță
9. Chiuza – domnul Grigore Bradea
10. Ciceu Giurgești – domnul Vasile Iuga
11. Ciceu Mihăiești – domnul Silviu Cătălin Ciceu
12. Coșbuc – domnul Ioan Pavelea
13. Dumitra – domnul Gheorghe Bălăjan
14. Dumitrița – domnul Ilie Uchrenciuc
15. Feldru – domnul Ioan Opriș
16. Galații Bistriței – domnul Vasile Vermeșan
17. Ilva Mare – domnul Alexandru Anca
18. Ilva Mică – domnul Aurel Horea
19. Josenii Bârgăului – domnul Vasile Urs
20. Lechința – domnul Romeo Daniel Florian
21. Leșu – domnul Ioan Pop
22. Livezile – domnul Traian Simionca
23. Lunca Ilvei – domnul Bogdan Țega
24. Măgura Ilvei – domnul Valer Avram
25. Maieru – domnul Vasile Borș
26. Mărișelu – domnul Horea Petruț
27. Matei – domnul Octavian Pop
28. Miceștii de Câmpie –domnul Daniel Feier
29. Milaș – domnul Aurelian Someșan
30. Monor – domnul Ioan Cira
31. Negrilești – domnul Dumitru Costin
32. Nimigea – domnul Cornel Runcan
33. Parva – domnul Ioan Strugari
34. Petru Rareș – domnul Vasile Cocos
35. Poiana Ilvei – domnul Ioan Scridonesi
36. Prundu Bârgăului – domnul Doru Crișan
37. Rebra – domnul Vasile Gavriloaie
38. Rebrișoara – domnul Ștefan Cîrcu
39. Rodna – domnul Valentin Grapini
40. Romuli – domnul Ioan Monița
41. Runcu Salvei – domnul Daniel Pop
42. Salva – domnul Anchidim Lari
43. Sânmihaiu de Câmpie – domnul Ioan Mate
44. Șanț – domnul David Szabo
45. Șieu – domnul Ionuț Cifor
46. Șieu Măgheruș – domnul Cătălin Moldovan
47. Șieu Odorhei – domnul Sorin Sfintean
48. Șieuț – domnul Mihai Ivan
49. Silivașu de Câmpie – domnul Ioan Cămărășan
50. Șintereag – domnul Ioan Bob
51. Spermezeu – domnul Viorel Cristea
52. Târlișua – domnul Vlăduț Purja
53. Teaca – domnul Iustian Muntean
54. Telciu – domnul Sever Mureșan
55. Tiha Bârgăului – domnul Vasile Șut
56. Uriu – domnul Radu Spermezan
57. Urmeniș – domnul Claudiu Vesa
58. Zagra – domnul Nicolae Bușcoi
59. Nușeni, s-a aprobat constituirea Alianței Electorale PSD – PNL