De ce luptă Azota Popescu. S-a născut la Crușeț, unde vecini îi erau bunicii și mama Monicăi Lovinescu. Cei din familia Bălăcioiu au și botezat-o, de aceea poartă numele unei surori a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, Azota.
Azota Popescu are acum 84 de ani. Ar fi putut să se odihnească la pensie dar de mai bine de 28 de ani cutreieră casele de copii orfani, construiește centre pentru ei și bate culoarele puterii prin București, încercând să schimbe legea adopțiilor pentru ca zecile de mii de copii orfani ai României să nu rămână condamnați la suferință, victime sigure ale sistemului.
Destinele împlinite ale copiilor adoptați și în același timp destinele rătăcite ale copiilor neadoptați, deveniti adulți marginalizați în risc de excluziune socială, au motivat-o, la începutul acestui an, să solicite din nou sprijin parlamentarilor pentru modificarea articolelor care îngreunează enorm adopția națională și fac imposibilă adopția internațională.
Propunerile formulate au fost transmise Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților și, ulterior, au fost analizate în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Subcomisiei.
Propunerile au fost ignorate de membrii subcomisiei, „care nici măcar nu au participat la întâlnirea organizată”.
Documentul înaintat solicită mai multe îmbunătățiri ale legii, dar în primul rând cere renunțarea la condiția prin care familiile de români stabilite în străinătate sunt obligate să locuiască 6 luni pe teritoriul României.
De ce luptă Azota Popescu
După 35 de ani la catedră și o serioasă carieră didactică, Azota avea de ales între o viață liniștită, dedicată nepoților sau să se implice în cauza, aproape pierdută în România, a copiilor fără părinţi.
Îi descoperise prin casele de copii în perioada când lucra la pionieri. Erau copiii nimănui. Nici măcar ai statului. Cei mai multi fără certificatul de naștere, fără un nume, fără copilărie. Bolnavi si flămânzi, condamnați la pieire.
Plină de compasiune și de revoltă pentru starea jalnică în care i-a cunoscut pe copiii din casele de copii din Victoria și Săcele, judetul Brașov, s-a întrebat: „Ce-ar trebui să facă pentru a salva acele ființe umane fragile și nepuncioase, condamnate de comunism la o viață închisă între ziduri reci și întunecoase?
Citiți continuarea în presshub.ro
