Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Dacă mă gândesc bine, la mulți ani tuturor.
Copiilor din Gaza, evreilor tăiați prin chibuțuri.
Nenorociților de soldați ruși trimiși la moarte, ca mieii de Paști, pentru că unuia îi place până la delir lancea sfântului Gheorghe și vrea s-o picteze cu sânge de om.
Ucrainienilor din tranșee, pe rănile cărora stă agitația cu care asaltăm noi hipermarketurile, căutând pește proaspăt pentru dezlegările regulamentare.
Amărâților de prin apartamente, îmbătrâniți fără prieteni și copii, al căror univers de fericire e redus la ziua de marți, când o femeie de la primărie vine să arunce gunoiul și să mai dea cu aspiratorul.
Aproapelui meu, închis în tăcerea lui ca într-o temniță invizibilă, purtându-și depresia-o cruce de plumb, în timp ce gura lui zice ultima poantă citită de pe internet. Și noi râdem, râdem.
Că toți suntem florile lui Dumnezeu, pe un pământ deșertificat, prea puțin grădină, prea puțin grădină publică.
Desculț, călare pe măgăruș, Dumnezeu așteaptă să intrăm în cetatea Ierusalimului din pieptul fiecărui om și să-i strigăm Osana.
Să fie pace în lume. Osana.
Să fie dragoste în lume. Osana.
Osana.
