Sâmbătă, 15 Iunie 2024, începând cu ora 09.30, în Piața Centrală din Bistrița se va da startul celei de-a doua ediții a Semimaratonului Eroilor Invictus.
Evenimentul este dedicat Zilei Eroilor și aduce un omagiu tuturor celor care au căzut la datorie pentru țară. În egală măsură, promovează activitățile sportive de masă, beneficiul acestora asupra sănătății fizice și psihice, dar și spiritul Invictus.
Participarea la eveniment este FĂRĂ TAXĂ și sunt așteptați la start peste 1000 de alergători. Printre aceștia se numără militari români și străini dislocați în România, dar și militari răniți din Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia, Marea Britanie, Ucraina și România.
Evenimentul se va bucura de prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia care va da startul primei probe a competiției. La activitate vor mai participa comandor Iosif Bencze, directorul adjunct al Statului Major al Apărării, general de brigadă Daniel Pop, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre și general de brigadă Traian Scurt, locțiitorul șefului Direcției Operații din cadrul Statului Major al Apărării care (în perioada 2020 – începutul anului 2023) a ocupat funcția de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.
Activitatea este organizată de militarul rănit plt.adj. (rtr) Florin Boc și Invictus România, alături de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Primăria Bistrița, Instituția Prefectului Bistrița Năsăud, Clubul Sportiv „Gloria 2018 Bistrița Năsăud”, Liceul cu program sportiv Bistrița, Liceul teoretic Sanitar Bistrița, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, cu sprijinul partenerilor și sponsorilor evenimentului.
Programul va debuta la ora 09:30 cu Intonarea Imnului Național. În continuare, la ora 10:00 – Start Semimaraton individual; ora 10:15 – Start Cros 5 km și Cursa Populară, 2 km; ora 13:30 – Start crosul copiilor. Evenimentul se va încheia cu un program artistic susținut de către muzica militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, începând cu ora 14:00 și festivitatea de premiere de la ora 14:30.
Pe toată durata evenimentului, atât participanții, cât și spectatorii vor putea să exerseze manevrele salvatoare de viață, în cadrul atelierului de Prim Ajutor de Bază ce va fi amenajat în imediata apropiere a Biserici Evanghelice. Acesta va fi susținut de specialiști în domeniu din cadrul Ministerului Apărării Naționale și din alte instituții partenere.
De asemenea, copii se vor putea bucura de un spațiu de joacă special amenajat pentru această activitate.
Pentru distribuire kituri, participanții sunt așteptați vineri, 14 iunie, în intervalul orar 15:00 – 21:00, la Universitatea Tehnică Extensia Bistrița și sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 7:00, până cel târziu cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei curse, în Piața Centrală din Bistrița.
În data de 15 iunie, în intervalul orar 09:00 – 14:00, circulația va fi închisă, respectiv restricționată pe anumite tronsoane de drum din municipiu: Piaţa Centrală, Str. Dornei, Str. Şincai, Str. Mihai Eminescu, B-dul Republicii, Str. Mihail Kogălniceanu, Piaţa Unirii, str. Ecaterina Teodoroiu, Str. Barbu Lăutaru, Str. Vasile Conta, Parcul Municipal Regele Mihai I, Str. Parcului, Str. Nicolae Titulescu.
Mai multe detalii puteți obține accesând pagina web a evenimentului https://semimaratonuleroilor.ro/ și pagina de facebook https://www.facebook.com/SemimaratonulEroilorInvictus .
Persoane de contact: coordonator eveniment – Florin Boc 0757417632, relații cu presa – Gabriel Ion 0747989754, Cristina Miia 0758936251.