Percheziții la o grupare de trafic de droguri. Trei persoane conduse la audieri

Data:

Astăzi, polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări față de 3 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2022, în județul Bistrița- Năsăud s-ar fi constituit și ar fi acționat un grup infracțional organizat, ai cărui membri ar fi procurat, distribuit și comercializat, cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei, pentru un gram, în municipiul Bistrița și împrejurimi, droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), droguri de risc (canabis) și substanțe pshoactive (2-MMC).

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate două dispozitive de mărunțit tip grinder, cu urmă de substanță vegetală de culoare verde-oliv, 2 cântare de mare precizie cu urme de substanță cristalizată, aproximativ 22 de grame de substanță vegetală de culoare verde-oliv și un recipient cu o substanță albă cristalizată.

De asemenea, polițiștii au descoperit și ridicat telefoane mobile, cartele SIM, un dispozitiv de inhalat cu urme de substanță vegetală, precum și 5.800 de lei.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, pentru audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cresc salariile la Primăria Bistrița, vezi cu cât

Consiliul Local Bistrița are pe ordinea de zi pentru...

Inovațiile tehnologice: Modelarea viitorului societății

Inovațiile tehnologice au un impact profund asupra modului în...

Ce mesaj transmite Edi Iordănescu suporterilor

În urmă cu puțin timp, fostul selecționer Edi Iordănescu...

FRF: Edi Iordănescu pleacă de la națională

Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale a României, conform frf.ro.