Primarul Ioan Turc a anunțat că prin realizarea Parcului de panouri fotovoltaice din Sărata, cu o capacitate de peste 4 MW/h, Primăria Bistrița poate să-și asigure 90 % din energia electrică necesară pentru funcționare (consum non-comercial). Investiția se ridică la 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1), administrat de Ministerul Energiei.
Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja:
”Avem oportunitatea de a economisi banii pe care îi plătim în prezent pentru consumul non-comercial al Primăriei!
M-am întâlnit, la București, cu ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, cu care am discutat despre proiectul depus de Primăria Bistrița pentru finanțarea construirii unui parc de panouri fotovoltaice în localitatea componentă Sărata, în vecinătatea Parcului Industrial. Investiția are o valoare totală de 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1).
Școli, grădinițe, creșe, centre pentru tineret și seniori, Palatul Culturii, clădirile administrative ale primăriei, iluminatul public stradal, toate vor fi alimentate din energia electrică produsă de noul parc de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de peste 4 MW/h. Acesta va fi amenajat pe un teren încadrat în categoria ”pășune” la Sărata, cu o suprafață totală de 47.593 mp, urmând să aibă montate circa 7300 de panouri fotovoltaice.
Odată realizată noua investiție, economiile de energie electrică ale municipalității s-ar ridica la peste 90%.”