Gloria bate pe Rapid și se instalează pe locul întâi în Liga Florilor

Data:

CS Gloria 2018 BN a învins astăzi Rapid București în deplasare cu scorul de 24 la 22 (13 – 10).

Gloria 2018 Bistrița se remarcă prin două jocuri foarte bune făcute în fața granzilor din Capitală, o victorie istorică în Liga Campionilor EHF în fața CSM București și iată imediat una în campionat în fața Rapid București una dintre combatantele pentru primul loc din Liga Florilor. După cum a arătat Gloria 2018 BN în aceste ultime două jocuri are toate atuurile să se bată la titlu și sper să ne încânte și cu alte surprize în Champions League, care vine așa ca un bonus.

Meciul a fost un galop de sănătate al Gloriei care a început foarte bine prima repriză și le-a tăiat aerul rapidistelor. Pe fondul unui joc foarte bun în apărare, cu Arruda în prim plan dar și cu o apărare exactă, Gloria a reușit pe contre să surprindă Rapidul și să preia conducerea. Ginesta, antrenorul gazdelor a cerut două timeout deja în primele 18 minute, primul în minutul 8 la scorul de 4 -1 și al doilea în minutul 18 la scorul de 9 – 4 pentru Gloria.

Rapidul a făcut multe greșeli în atac și a fost surpinsă de Gloria pe contre astfel că scorul a ajuns și la 6 goluri în favoarea echipei bistrițene.

Prima repriză s-a încheiat cu un neverosimil 13 – 10, după ce Gloria a odihnit din jucătoarele de primă linie, dar și pe fondul unor ratări ale extremei Nocun.

În partea a doua, fetele lui Pera s-au menținut la cârma jocului, au făcut un joc exact, bine așezat și cu multe faze de poartă, aducând iar scorul la diferențe de 4 sau cinci goluri.

A părut că Rapid București nu are soluții pentru a contracara jocul Gloriei și s-a văzut o superioritate tactică în ambele reprize, ceea ce este meritul antrenorului Florentin Pera, dar și al fetelor că au înțeles și au aplicat bine planul de joc.

Gloria: Tamirez (5), Delgado Pinto (3), Kirdiasheva (3), Mbengue Rodriguez (3), Fujita (2), Niombla (2), Nocun (2), Vukcevic (2), Seraficeanu (1), Kacsor (1)

Poartă: Arruda (18/38), Kapitanovic (1/3)

Sursa foto: EHF

E devreme, dar așa arată clasamentul după primele trei etape.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...