După lupte seculare s-a născut o nouă listă la PNL: Robert Sighiartău la deputați și Ioan Turc la Senat

Data:

Un nou Birou Politic Judeţean (BPJ) al PNL Bistriţa-Năsăud, numit în urmă cu numai trei zile, a stabilit, luni seara, alte liste de candidaţi pentru alegerile parlamentare, după ce propunerile votate în data de 19 septembrie nu au fost aprobate de conducerea centrală a partidului.

Iniţial, fostul BPJ a stabilit ca primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor să revină preşedintelui organizaţiei judeţene, Ioan Turc, urmat de consilierul judeţean Gheorghe Scuturici, iar primul loc la Senat să fie ocupat de deputatul Diana Morar. Propunerile au fost contestate de o serie de opt primari în funcție printre care și cei doi primari ai orașelor Năsăud și Sângeorz – Băi.

În şedinţa de luni, la care a participat şi coordonatorul filialei PNL Bistriţa-Năsăud, europarlamentarul Daniel Buda, şi care a fost organizată în sala de şedinţe a Primăriei Năsăud, au fost prezenţi 37 dintre cei 41 de membri ai noului BPJ.

Potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de către deputatul Robert Sighiartău, el va fi cel care va deschide lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce liderul judeţean, Ioan Turc, a fost votat pe primul loc pentru Senat.

Pe lista pentru Camera Deputaţilor se află, pe poziţia secundă, primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, urmat de deputatul Diana Morar.

Noile propuneri vor fi supuse spre aprobare Comitetului Director Judeţean, într-o şedinţă programată pentru săptămâna viitoare.

Ioan Turc s-a prezentat la şedinţa de luni, însă ulterior a părăsit sala.

Printre cei prezenţi s-au numărat şi 11 dintre primarii liberali din judeţ.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Gloria 2018 BN bate pe Minaur Baia Mare 34 – 26

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a învins astăzi pe teren...

Cum a încercat să păcălească poliția un tânăr din Slătinița

Tânăr vizat într-un dosar penal, întocmit pentru comiterea infracțiunilor...

Droguri descoperite la doi tineri din Nimigea

          Substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, descoperite de...

UPDATE: Eugen Dicones Curteanu propus de PNL pentru funcția de subprefect și numit în ședința de Guvern de astăzi

Liberalii bistrițeni au stabilit în cadrul Biroului Permanent Județean...