Școala de la Bistrița expune la Galeria Rod

Data:

Pictori consacrați și tineri artiști la început de drum expun la Galeria de artă ROD, din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud (Gen. GRIGORE BĂLAN, NR. 11), unde a avut loc ieri vernisajul expoziției Școala de la Bistrița.

Proiect inițiat de Gavril Țărmure și gestionat de fundația sa încă din 2001, dar care a fost ulterior preluat și finanțat instituțional de Centrul Județean pentru Cultură BN. În deschiderea vernisajului au vorbit Alexandru Pugna, directorul CJCBN, Gavril Țărmure, directorul Centrul Cultural Municipal Bistrița, istoricul de artă Vasile Duda și cei doi coordonatori ai ediției a X-a, Marcel Lupșe și Eugen Alupopanu.

În discursuri a fost evidențiată importanța conlucrării între cele două instituții de cultură pentru finanțarea și organizarea acestui proiect, lucru care în alte zone nu este posibil, din diverse motive subiective. De asemenea, s-a remarcat faptul că în cei peste 20 de ani de existență Școala de la Bistrița a devenit un loc de referință pentru artiști, care își rezervă în programul lor câteva zile pentru luna iulie astfel încât să poată participa la tabăra din Colibița. Proiectul are și scopul de a permite schimbul de experiență între artiști, dar și promovarea tinerilor sau artiștilor locali. Școala de la Bistrița are în mod tradițional două expoziții, una la Bistrița și una în București, anul acesta urmând să fie expuse lucrările la Muzeul Țăranului Român.

Vizionați mai jos expunerile introductive:

Vedeți mai jos o galerie cu fotografii de la vernisaj, dar vă recomand să mergeți să vedeți lucrările pe viu, pentru că sunt inedite, frumoase și luminoase. Aveți ocazia să admirați foarte multe lucrări, dar mie mi-au plăcut cele realizate de Mirela Trăistaru, Vasile Tolan, Marcel Lupșe, Ștefan Pelmuș, Alexandru Gavrilaș, Raluca Mărginean, Macedon Retegan, Mariana Moldovan, Loredana Chiș și Alexandru Șerban, pe care le puteți vedea aici.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...