Sabina Mălaicu, lidera de sindicat din Primăria Bistrița, cumulează pensia cu salariul

Data:

Primarul Gabriel Lazany a adus recent în atenție o situație care stârnește controverse: în Primăria Bistrița lucrează 52 de persoane pensionate, dintre care 51 cumulează pensia cu salariul.

Această situație nu este doar o chestiune administrativă, ci relevă o cultură instituțională care a permis perpetuarea unor astfel de practici ani la rând. În fruntea acestui sistem stă Sabina Malaicu, lidera de sindicat a angajaților primăriei, pensionară și ea, dar încă în funcție care taie și spânzură pe la urbanism o zonă de activitate cu multe probleme, unde chiar la începutul mandatului trecut au descins procurorii și polițiștii, un dosar de corupție despre care nu se mai știe absolut nimic. Mălaicu a încasat de la Primărie anul trecut, conform declarației de avere, 69.902 lei iar din pensii a primit 51600 lei, adică 121.502 lei echivalentul a 24.796 euro/an, respectiv 10.125 lei pe lună.

Unde lucrează acești pensionari?

Cei 52 de angajați pensionari sunt distribuiți în mai multe structuri din subordinea Primăriei Bistrița:

  • Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița: 1 pensionar.
  • Aparatul propriu de specialitate al primăriei: 14 pensionari.
  • Centrul Cultural Municipal: 3 pensionari.
  • Direcția de Asistență Socială: 10 pensionari.
  • Direcția de Infrastructură și Servicii: 23 de pensionari.

Direcția de Infrastructură și Servicii – lider la numărul de pensionari

Cei mai mulți pensionari, 23 la număr, lucrează la Direcția de Infrastructură și Servicii, un compartiment unde se desfășoară preponderent muncă fizică. Printre aceștia se numără și cel mai în vârstă angajat al primăriei, care are 75 de ani.

În acest context, se ridică întrebări despre capacitatea acestor angajați de a face față cerințelor fizice ale posturilor pe care le ocupă și despre motivele pentru care instituția nu a înlocuit acești angajați cu persoane mai tinere, aflate în căutarea unui loc de muncă.

Influența Sabinei Malaicu și perpetuarea sistemului

Situația pensionarilor din Primăria Bistrița reflectă o problemă sistemică. În fruntea sindicatului angajaților din primărie se află Sabina Mălaicu, o figură care, de peste 30 de ani, controlează o mare parte din resursele umane și relațiile de muncă din instituție.
Sabina Mălaicu nu doar că a rămas angajată după pensionare, dar a și jucat un rol important în perpetuarea acestui sistem. Puterea ei derivă din controlul pe care îl are asupra celor peste 1.000 de angajați ai primăriei și din relațiile de influență pe care le-a cultivat de-a lungul timpului, inclusiv de susținerea de care se bucură de la anumiți investitori locali în domeniul imobiliar, pe care în timp i-a ajutat cu diverse proiecte.

Un exemplu, este episodul din 2021 când primarul Ioan Turc a propus restructurarea personalului, vizând concedierea „tăietorilor de frunză la câini”. Totuși, planul a fost abandonat, iar nimeni nu a fost concediat. În schimb, s-au făcut doar rotiri de posturi, sub presiunea sindicatului condus de Sabina Mălaicu.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Județul Bistrița – Năsăud se mândrește cu încă două Tezaure Umane Vii

De astăzi, județul Bistrița Năsăud se mândrește cu încă...

Gabriel Lazany, primarul Municipiului Bistrița a anunțat restructurarea instituției

Primarul Municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat ieri într-o...

Gloria 2018 BN joacă în Danemarca sâmbătă pentru o nouă victorie cu Nykobing

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă mâine în Danemarca în...

Clubul de lectură Cartea în Bookate a dezbătut despre ”Oscar și Tanti Roz”

Clubul de lectură Cartea în Bookate, organizat în mod...