În perioada 16–20 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat o serie de activități preventive în unitățile de învățământ din județ, având drept scop protejarea elevilor și educarea acestora cu privire la siguranța lor.
În acest context, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, sprijiniți de cei ai structurilor rutiere și de specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au desfășurat activități în școli gimnaziale și licee, în cadrul programului „Școala altfel”.
Acțiunile au inclus sesiuni de informare pentru peste 1.000 de elevi, cărora le-au fost oferite informații esențiale, într-o modalitate adaptată vârstei lor, despre:
- Prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise;
- Combaterea traficului de persoane și a delincvenței juvenile;
- Siguranța rutieră și prevenirea violenței;
- Protecția în mediul online;
- Utilizarea articolelor pirotehnice.
Siguranța online și utilizarea articolelor pirotehnice
Polițiștii le-au oferit elevilor recomandări practice pentru utilizarea în siguranță a internetului, în special a rețelelor de socializare și jocurilor online. De asemenea, au fost transmise mesaje de conștientizare privind pericolele folosirii articolelor pirotehnice în mod necorespunzător, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
Siguranța rutieră
Polițiștii rutieri au subliniat importanța respectării regulilor de circulație, purtarea echipamentului de protecție și adoptarea unui comportament responsabil în trafic, mai ales în contextul vacanței și aglomerației specifice sărbătorilor.
Elevii au fost încurajați să utilizeze resurse oficiale pentru a afla informații suplimentare despre siguranța personală, precum pagina de Facebook „Siguranța Școlară” sau site-ul web www.sigurantascolara.ro.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud rămâne dedicat promovării siguranței în rândul tinerilor și sprijinirii acestora în adoptarea unui comportament responsabil și preventiv.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News