Doi tineri sancționați că au intrat cu mașina de teren în fondul de vânătoare

Data:

Doi tineri dornici de aventură au pornit într-o drumeție, au intrat cu autoturismul de teren în fondul cinegetic fără drept și au fost sancționați de către jandarmi, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi BN.

Doi tineri, în vârstă de 18 și 20 de ani din Bistrița au pornit la acest sfârșit de săptămână într-o excursie în zona Valea Anieșului. La un moment dat aceștia au părăsit drumul forestier și au pătruns în fondul cinegetic cu autoturismul de teren.
Conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, astfel de acțiuni sunt interzise și sancționabile. În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că cei doi nu aveau permisiunea necesară pentru accesul în fondul cinegetic, ca urmare, jandarmii montani au aplicat o amendă contravențională în valoare totală de 1.000 de lei.

Reamintim cetățenilor că accesul în fondurile cinegetice fără acordul proprietarului este strict reglementat prin lege, iar nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni contravenționale în funcție de gravitatea faptei.

Pentru siguranța tuturor și pentru protejarea faunei, recomandăm respectarea legislației în vigoare și evitarea intrării cu autoturismele în astfel de zone, fără acordul proprietarului.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Lasă un răspuns

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Problemele și provocările administrațiilor locale din Parva și Măgura Ilvei. Ce spun primarii Valer Avram și Ioan Strugari

Presiuni financiare, incertitudine și lipsa dialogului: realitatea din comunele...

Salvati Cinematograful 23 August-  sala OMNIA

PETITIE                  ...

Petiția Salvați Cinematograful ”OMNIA” este activă în continuare după 5 ani

Bună ziua, sunt Ion Lucian Petraș, inițiatorul acestei PETIȚII...