Poliția Locală: Eliberarea parcărilor ocupate de vehicule abandonate

Data:

Autoritățile locale continuă acțiunile pentru eliberarea locurilor de parcare blocate de vehicule abandonate sau parcate ilegal, în contextul noilor investiții în infrastructura de transport, precum Linia Verde și Axa de transport public, anunță Poliția Locală Bistrița. Intervențiile vizează asigurarea unei utilizări corecte și echitabile a spațiilor de parcare pentru toți conducătorii auto.

Demersurile se desfășoară pe trei direcții principale:

  • Verificarea autovehiculelor parcate fără achitarea taxei și eliberarea celor ocupate în mod abuziv;
  • Ridicarea vehiculelor nefuncționale sau abandonate care ocupă inutil locurile de parcare amenajate;
  • Identificarea mașinilor abandonate pe domeniul public și inițierea procedurilor legale pentru ridicarea acestora.

În primele șase luni ale anului au fost identificate 121 de vehicule abandonate. Doar într-o singură zi, au fost notificați 26 de proprietari, care au la dispoziție 10 zile pentru a elibera domeniul public. Pentru alte 15 autovehicule, procedura de ridicare este deja în curs.

Un caz recent relevă o practică greșită în rândul unor proprietari care încearcă să evite dispozițiile legale. După ce a fost somat, un proprietar a mutat autoturismul de pe strada St. O. Iosif pe strada Mărășești, cu intenția de a eluda procedura. Totuși, mutarea vehiculului pe un alt amplasament din domeniul public nu suspendă măsurile inițiate. Autoturismul a fost identificat din nou, urmând a fi emisă dispoziția de ridicare.

Autoritățile reamintesc că scopul acestor măsuri nu este sancționarea, ci asigurarea respectului reciproc între cetățeni și crearea de condiții decente pentru parcarea legală a autovehiculelor.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Sfântului Triandafil, numele meu, numele Tatălui meu

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuMâine e ziua Sfântului Triandafil,...

Primăria Teaca a marcat trei evenimente, toate dedicate unor investiții și proiecte

Astăzi la Teaca au avut loc mai multe evenimente...

Linia Albastră primește undă verde

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany anunță că după proceduri îndelungate,...

Vestigiile Cetății Medievale Bistrița restaurate prin PNRR

Turnul Dogarilor și zidurile istorice, restaurate printr-un proiect...