Articol scris de Crin- Triandafl Theodorescu
Azi mă doare un câine. L-am văzut din goana mașinii, traversa strada cu piciorușul stâng făcut fărâme, cu limba scoasă, cu ochii disperați, căutând un petic de umbră unde să șadă și să moară, ca văduva din Sarepta Sidonului, am oprit, dispăruse printre tufișuri, speriat de moarte, ne-am intersectat privirile o fracțiune de secundă, nu mai era speranță în ochii ăia, nu era decât disperare și o sete de deșert, îl caut de două zile, întrebând în stânga și-n dreapta, drept în inimă mă doare câinele ăla.
Azi mă doare o femeie. Agățată de mașina bărbatului ei, târâtă, abandonată într-un șanț și lăsată să moară ca un câine cu piciorul rupt. Fără speranță și fără de încredere. Am citit știrea, am închis laptopul și mi-a venit să zbier.
Grădina Maicii Domnului, ai? Cu gardul surpat și plină de cruzime, vie jefuită. Plină de cruzime.
Am închis laptopul și m-am dus în CeaMaiFrumoasăBisericăDinLume,
în confesionar, am răscolit rafturile cu cărți și-am găsit îndreptarul ăla de spovedanie, l-am recitit a mia oară cu ochiul în care se zbăteau un câine cu piciorul rupt și-o femeie târâtă de-o mașină,
ai furat este,
ai sărit gardul la vecina este de asemenea,
ai mințit- check,
ai fost să te rogi cu sectari este de asemenea,
dar de cruzime nimic.
Ești crud, îți place? Se zbate în tine un fior de voluptate văzând suferința altuia? Îți place, ai?
Ce zi cenușie.
Apoi îmi pun patrafirul să-mi citesc rugăciunile și când mă uit pe calendar, Sfântul Triandafil, puștiul ăla care a murit cu Hristos pe buze, imberb, irațional, dând o viață trecătoare la schimb cu lumina Învierii, în timp ce călăii râdeau de plăcere.
Desculțul să ne vindece de toate cruzimile noastre. Ăsta mi se pare, acum, păcatul național.
Ești crud? Îți place?
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
