Toți evangheliștii povestesc minunea asta

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Mă bântuie minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, mă bântuie, de două zile mă gândesc acolo, o prietenă poetă aflată în Mangalia, în concediu, a luat un înger de lumină, l-a despicat în patru,

în opt,

în șaișpe

și tot așa

până a găsit mormintele alor mei în cimitir și le-a aprins o lumânare, asta e ca și cum ai împărți pâinea și peștii cu ceilalți, să mănânce și cei morți, că dragostea trece peste moarte cum sare un copil peste un pârâiaș plăpând, toți evangheliștii povestesc minunea asta (i-a șocat, fără îndoială), însă Ioan zice ceva uluitor, când CelpurureaDesculț le-a cerut apostolilor să hrănească mulțimile, ăștia au răspuns e aici un băiat care are cinci pâini și doi pești, băiatul ăla, copilul fără nume, cinci pâini și doi pești, mult peste ce-i trebuia lui să mănânce, mă răscolește gândul ăsta, să umbli prin lume cu niște pâini și niște pește în plus că poate vei găsi pe cineva cu care să mănânci, căruia să-i astâmperi gheara foamei care-i sfârtecă stomacul, băiatul acela purta iubirea în traistă, în rucsac, și din micul lui tezaur de hrană Înviatul a săturat mulțimi nesfârșite de oameni, împărății ale lui Dumnezeu, am mai povestit, eram cu cineva drag mie în București și la o intersecție roșu la semafor și se lipește un cerșetor mizer de parbrizul șoferului și dă-mi, dă-mi, și coboară ăsta de la volan și ridică portbagajul și în spate văd un coș cu plăcinte, iaurturi și ceva fructe și-i umple buzunarele cerșetorului în timp ce claxonau scoși din minți toți traficanții de trafic rutier, era băiatul din Evanghelia lui Ioan, el era, îmi zice în timp ce demara în trombă că mereu cumpără ceva de mâncare și de fiecare dată cineva întinde mâna să ceară,

aseară l-am condus în gară pe Mihai, s-a întors la Cluj, puțin trist, puțin emoționat, trece prin vremuri cum trecem toți, stăteam trei ghemuiți pe banca aia de lemn și deodată Ea, Mihai mă duc să-ți cumpăr o apă minerală să ai pe tren, dispare și eu cu Mihai mai vorbim un timp, suntem tot mai sudați pe măsură ce trec anii șuvoi, au trecut vremurile frondelor adolescentine și între timp mie mi-a așezat Dumnezeu un praf de înțelepciune pe inimă, atâta-mi doresc de la copilul meu, să respire Înviere și să danseze desculț Domnul în pieptul lui, gura lui să nu înmulțească răul și limba lui să nu împletească vicleșuguri, și apare Ea, uite Mihai, ți-am luat și o banană și o plăcintă și apă să mănânci cu Roxana când ajungi, și-a venit trenul lung, ne-am îmbrățișat încă o dată bizantin, o movilă de brațe și capete și plete amestecate pe peronul Năsăudului și pleacă trenul și dimineață, Mihai, cum a fost drumul, cum a fost cu trenul copile? Păi tată, pe locul meu de pe bilet dormea un bețiv spart în bucăți mărunte, l-am scuturat puțin, a deschis ochii și s-a uitat speriat la mine, trebuie să mă ridic, domnule? Nu te ridica, uite, ai aici apă, o banană și-o plăcintă, dormi liniștit și când te-i trezi să mănânci și să bei apa asta, bine?

Mihai, tu ai fost băiatul și Domnul era bețivul.