Traseele din Munții Rodnei pe partea din Bistrița-Năsăud închise pe timp de iarnă

Data:

Jandarmeria montană informează turiștii interesați privind accesibilitatea în zona de responsabilitate, astfel:
Postul de Jandarmi Montan Rodna informează faptul că în Munții Rodnei și Munții Suhard stratul de zăpadă este de aproximativ 50-60 cm.


Drumul de acces zona turistică Valea Blaznei este curățat și accesibil în condiții de iarnă.
DN 17 D zona Valea Mare înspre Pasul Rotunda este drum închis în această perioadă.


Drumul forestier Valea Măriilor este accesibil în condiții de iarnă la pensiunile și cabanele turistice din zonă, iar traseele montane în Munții Rodnei sunt foarte greu accesibile (închise pe timp de iarnă), ca urmare nu este recomandată deplasarea în zonă în această perioadă.


Postul de Jandarmi Montan Piatra-Fântânele informează faptul că pe Drumul Național 17 care traversează localitatea Piatra-Fântânele se circulă în condiții de iarnă.


Drumurile forestiere Șendroaia, Ciosa 2 (Piatra-Fântânele – Leșu), Pârâul Calului (Piatra-Fântânele – Lunca Ilvei), Lăzăroaia sunt curățate parțial, se circulă în condiții de iarnă și este recomandată parcurgerea acestora cu autovehicule 4×4 pentru a fi evitate blocările în zăpadă.


Traseele montane din zona Piata-Fântânele sunt greu accesibile, cu excepția porțiunilor de traseu care urmează drumurile forestiere și comunale din zonă.


Postul de Jandarmi Montan Colibița informează faptul că în Munții Călimani și Via Transilvanica , stratul de zăpadă este de aproximativ 40-70 cm.


Drumul de acces în zona turistică a lacului de acumulare Colibita este curățat, accesibil în condiții de iarnă, iar zona Sub Deal accesibilă doar cu mașini 4×4 pentru a fi evitate blocările în zăpadă.
Pe DJ 173 A din Bistrița Bârgăului înspre Colibița se circulă în condiții de iarnă cu posibile formări de polei pe anumite zone ale urcării.


Drumurile forestiere Colbu și Pănuleț nu sunt curățate pentru a putea fi practicabile cu autoturisme de oraș.


În ceea ce privește traseele montane din Munții Călimani jandarmii montani Colibița informează:
-Traseul spre Bistricior este dificil de practicat din cauza zăpezii și a posibilelor avalanșe în zona deschisă a versantului (închise pe timp de iarnă), nu este recomandată deplasarea în zonă în această perioadă;
-Traseul la Piatra lui Orban este dificil de parcurs din cauza zăpezii foarte mari și a lipsei vizibilității potecii și a marcajelor turistice;
-Traseul Via Transilvanica este practicabil în condiții de iarnă cu unele zone mai greu accesibile unde zăpada este mai mare;
-Traseul spre Vf Căsaru și Panoramic Căsaru dificil de practicat spre imposibil din cauza zăpezii foarte mari.

Jandarmii montani vă recomandă ca la efectuarea unor trasee montane să vă informați cu privire la starea meteo, să fiți echipați doar cu echipament de iarnă cu o rezistență ridicată la intemperii, să aveți la dumneavoastră o trusă de prim ajutor, folie SIRIUS, apă obligatoriu (nu este recomandat consumul de zăpadă), să aveți haine de schimb și ceva dulce în cazul scăderii glicemiei.
De asemenea este recomandat să vorbiți și să faceți gălăgie pe traseele montane pentru a evita întâlnirea cu urși. ( preferabil să aveți un fluier la dumneavoastră )
Jandarmii montani sunt la datorie și le recomandă iubitorilor de drumeții să țină seama de starea vremii și să se echipeze corespunzător sezonului rece.
Totodată, recomandăm tuturor celor care se află în zona montană în această perioadă să manifeste prudență privind practicarea drumețiilor, să se informeze cu privire la prognoza meteo, la starea traseului înainte de a porni la drum.
Jandarmii montani Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița sunt pregătiți pentru a preveni situațiile neplăcute, dar și pentru a interveni în cazul apariţiei unor probleme.
La nevoie apelați cu încredere la sprijinul acestora, fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Lasă un răspuns

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Alexandru Ioan Cuza – omul care a unit destinele românilor

Numele lui Alexandru Ioan Cuza este rostit adesea simplu,...

Ședință de Consiliu Local la Bistrița pe 28 ianuarie. Ce se votează?

Consiliul Local Bistrița este convocat în prima ședință ordinară...

Simionca Traian rămâne încă 30 de zile pe arest

Primarul din Livezile, Traian Simionca, primește încă o prelungire...

Zăpor de gheță pe râul Rebra

Pe râul Rebra, în zona stației hidrometrice Rebrișoara, a...