Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a soluționat cererile de transfer formulate în cadrul sesiunii de mobilitate a judecătorilor. Acestea intră în vigoare de la data de 01.06.2026.
În raza Curții de Apel Cluj, potrivit tabelului oficial publicat de CSM, au fost admise mai multe cereri de transfer, atât la nivelul curții de apel, cât și al tribunalelor și judecătoriilor din circumscripție.
Ce modificări apar la Bistrița
În ceea ce privește instanțele din județul Bistrița-Năsăud, potrivit datelor publicate de CSM, a fost admisă cererea de transfer formulată de judecătoarea Adina-Mihaela Onigaș, care va pleca de la Judecătoria Năsăud către Judecătoria Cluj-Napoca.

În aceeași procedură, Secția pentru judecători a aprobat o altă cerere de transfer, respectiv judecătoarea Opriș Viorica Florica se transferă de la Judecătoria Năsăud la Judecătoria Bistrița.
De asemenea, a fost respinsă cererea de transfer a judecătorului Precub Ilie Cristian de la Judecătoria Toplița la Judecătoria Bistrița și a judecătoarei Nicolae Cristina Alexandra de la Judecătoria Năsăud la Judecătoria Bistrița.

Atașăm integral documentul emis de Consiliul Superior al Magistraturii.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


