Ministerul Mediului a lansat în consultare publică proiectul de buget al Administrației Fondului pentru Mediu pentru 2026. Accentul se mută de la programele dedicate aproape exclusiv persoanelor fizice către infrastructura publică locală, cu alocări consistente pentru apă și canalizare, iluminat public și stocarea energiei în baterii.
Noul buget include 1,5 miliarde de lei pentru rețele de apă și canalizare și 400 de milioane de lei pentru sisteme de stocare a energiei, în contextul creșterii accelerate a numărului de prosumatori și al presiunii asupra rețelelor electrice.
Cea mai mare alocare propusă pentru programele noi este destinată proiectelor de apă și canalizare, care ar urma să primească 1,5 miliarde de lei. Alte sume importante sunt prevăzute pentru modernizarea iluminatului public, programul național de stocare cu baterii, împăduriri și continuarea programului Rabla pentru persoane fizice.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu (foto), a explicat că strategia pentru 2026 urmărește integrarea investițiilor de mediu în dezvoltarea locală și tratarea acestora ca servicii publice esențiale.
„În anul 2026 trebuie prioritizate proiecte care să aducă servicii publice esențiale de calitate pentru români. Ținta anului 2026 este ca proiectele de mediu să nu mai fie percepute și tratate separat de dezvoltarea locală”, a transmis ministrul Mediului.
Citește continuarea în presshub.ro
Sursa foto: Diana Buzoianu/Facebook
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


