Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Am să plec, iubito, că m-am săturat. Să-mi pregătești sandalele albastre și clopul de paie, o să plec deodată, când se vor aștepta mai puțin, că m-am săturat. Prea multe cuvinte presărate cu vicleșuguri, împănate cu pietre sparte și ascuțite, smulse barbar din limba cerșetorilor de frumusețe. Odioase legi noi care cântăresc omul după haină și vocea tunătoare aleargă despletite pe ulițe, vopsind o lume nouă pe care n-o mai recunosc. Nu vezi, iubito, că li s-au stricat ochii, ăștia văd doar răul, urâtul, păcatul? Nu vezi că li-s portbagajele sufletului pline de bolovani buni de aruncat în toată lumea? M-am săturat. Tu stai acasă, dă cu mătura prin curtea Thalassei și ține ușa deschisă la pivniță, poate ne-o învrednici Dumnezeu, acum, la bătrânețe, cu un cuib de rândunele. Și să pregătești plăcintele alea fierbinți, voi veni fără de veste, murdar și cu ochii arzând, să-ți sărut buzele cioplite din carne de dor. Și să-mi cauți febril prin rucsac, o să-ți aduc scoici din lumi îndepărtate, povești uluitoare cu oameni buni și oameni răi și două cicatrici în podul palmei, de la deschis inimi răcite de nedragoste.Ține telefonul aproape, te voi suna cu taxă inversă, ca pe vremuri, alo, aveți un apel cu taxă inversă din deșert, primiți? Să nu închizi, sunt eu, agățatul de inima ta, cerșetorul de la poarta pieptului tău.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
